Eveniment-Social

„Doină, doină, cântec dulce” – concert extraordinar susținut de Orchestra „Doina Moldovei”

Publicat: 13 dec. 2019

Orhestra „Doina Moldovei” reprezintă unul dintre proiectele de suflet pe care Ateneul Național din Iași l-a preluat anul acesta. Acesta va fi dezvoltat în perioada următoare.

„Ne face o reală bucurie să invităm la Sala «Unirii» (fostul Cinematograf «Victoria»), toți iubitorii de muzică populară, luni, 16 decembrie 2019, de la ora 19.00, la concertul extraordinar susținut de Orchestra Doina Moldovei. El este intitulat «Doină, doină, cântec dulce», dirijor conf. univ dr. Ciprian Chițu. Invitații speciali care vor fi prezenți în cadrul acestui eveniment sunt Andreea Grigorean, Elena Pătrăucean, Cosmina Chichiriță, Roxana Băltoi, Alexandra Diana Dan, Ionuț Urdeș, Cristinel Iordăchioaia, Biatrice Duca, Ciprian Cocalia, Claudia Martinică, Constantin Bahrin, Ștefan Deaconița, Ștefan Pintilie, Ion Macovei, Nicu Jigolea. Biletul este 10 lei și poate fi achiziționat atât on-line, accesând https://www.ateneuiasi.ro/class/doina-doina-cantec-dulce-orchestra-doina-moldovei/, cât și de la casieria Ateneului”, au transmis cei de la Ateneu.

Ansamblu care s-a înființat în 1956

Orchestra „Doina Moldovei” este un ansamblu care s-a înființat în 1956, în cadrul Filarmonicii și, conform declarațiilor maestrului Ion Macovei, cel care deține brandul din 2005 și care a cesionat Ateneului ieșean acest drept în 2019, aceasta orchestră este una reprezentativă pentru Moldova. Ion Macovei declara, în noiembrie 2019, că a venit în orchestră în anul 1977 și a cântat cu maeștri consacrați. Printre aceștia sunt: dirijorul Ionel Gotescu, artiștii Anton Achiței, Maria Bararu, Nelu Bălășoiu și mulți alții.

„Orchestra și-a întrerupt activitatea în 1990, iar în 2005 am preluat eu brandul. Acum mă bucur că împreună cu Ateneul vom merge mai departe”, a spus maestrul.



loading...

Adauga un comentariu