National

Doliu in lume fotbalului din România! Un jucător a murit intr-un cumplit accident rutier

Publicat: 04 aug. 2021

Doliu în lumea fotbalului românesc! Raul Negrea, portarul echipei Someșul Dej, a murit într-un accident rutier care a avut loc luni.

Luni, la primele ore ale dimineții, tânărul se deplasa dinspre Sângeorz Băi spre Ilva Mică, iar la un moment dat, în condiții de carosabil umed, mașina a părăsit șoseaua și s-a izbit de un copac, aproape de malul Someșului.

Abia după câteva ore, un șofer a observat mașina pe marginea drumului și a alertat autoritățile. La scurt timp au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii Sângeorz-Băi și un echipaj de ambulanță. Din păcate, însă, medicii nu au mai putut face nimic ca să0i salveze viața.

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii accidentului.

Raul Negrea era portar la echipa Someșul Dej, care activează în liga a III-a. Clubul a anunțat că va retrage tricoul cu numărul 1 de la FC Someșul: ”Cu mare regret, anunțăm trecerea în neființă, mult prea rapidă, a portarului echipei noastre, Negrea Raul. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”.

În 2015 a început să activeze la echipa Ardealul Junior Bistrița. A ajuns apoi la Progresul Taure, Progresul Năsăud, Gloria Junior. Din august 2020 s-a transferat la echipa Someșul Dej.





Adauga un comentariu