National

Doliu în lumea teatrului românesc. Un actor îndrăgit a decedat

Publicat: 20 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Doliu în lumea teatrului românesc. Un actor îndrăgit a decedat
Doliu în România. A decedat un mare campion al sportului românesc

Doliu în lumea teatrului românesc. Uniunea Teatrală din România (UNITER) a făcut astăzi un anunț trist. Actorul Șerban Celea a decedat. Acesta avea 68 de ani. Îndrăgitul actor s-a născut la 10 iunie 1952. Ulterior, câțiva ani mai târziu, a absolvit Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. În 1975 a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesoarei Sanda Manu. Acesta și-a început cariera la Teatrul Dramatic „George Bacovia” din Bacău. Acolo a profesat între anii 1975-1976. Ulterior a jucat la Teatrul Giuleşti (azi Odeon) între 1976-1979, Teatrul de Comedie (1979-1994), Teatrul Bulandra (1994-prezent).

”UNITER anunță cu tristețe că azi, 20 august 2020, a plecat dintre noi actorul ȘERBAN CELEA, născut la 10 iunie 1952.
Absolvent al Colegiului „Sf. Sava” din București și al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1975, clasa profesoarei Sanda Manu, și-a început cariera ca actor la Teatrul Dramatic „George Bacovia” din Bacău (1975-1976), a continuat la Teatrul Giulești (azi Odeon) între 1976-1979, Teatrul de Comedie (1979-1994), Teatrul Bulandra (1994-prezent).
Condoleanțe familiei!

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, a transmia Uniunea Teatrală din România.

Actorul Şerban Celea

În ultimele luni mai multe nume importante din lumea teatrului românesc s-au stins

Reputata actrița Cristina Anca Ciubotaru a decedat. Aceasta s-a născut la 18 decembrie 1948, la Iași. A absolvit Liceul Național, apoi Facultatea de Filologie din „dulcele târg”, iar în anul 1974, s-a alăturat trupei Teatrului Luceafărul. A activat pentru scena ieșeană până în 2013, când s-a stabilit, împreună cu familia, în Germania, la Wolfsburg, unde și-a continuat activitatea artistică.

Actrița a decedat astăzi, 7 iulie 2020. Regretata a încântat generații de copii și de tineri, interpretând peste 500 de roluri. Printre cele care au făcut-o celebră se numără „Prinţ şi cerşetor” după Mark Twain (rolul Tom Canty), Prinţesa mofturoasă din „Aventura în codru”, „Mary Poppins”, în care a creat rolul titular, Dina, în „Magazinul cu jucării”, „Fram, ursul polar” etc. A scris literatură pentru copii, povești și piese de teatru.

Pentru întreaga ei activitate artistică a fost decorată cu Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler. Este membră a UNITER și a Uniunii Scriitorilor Romani, filiala Iași.

Doliu în lumea culturii din Iași

Unul dintre cei mai prestigioși profesori ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a decedat ieri, 6 iulie 2020. Florin Faifer preda la Facultatea de Teatru. Acesta a ghidat mii de studenți pe drumul minunat al actoriei. Reprezentanții instituției în care profesa acesta, au transmis un mesaj prin care își exprimă regretul cu privire la decesul acestuia.

„S-a stins din viață profesorul Florin Faifer, unul dintre intelectualii de marcă ai Iașului ce a contribuit decisiv la dezvoltarea Facultății ieșene de Teatru. A ținut aici cursuri de remarcabilă alonjă academică, precum Antropologie teatrală, Istoria Teatrului Universal, Istoria Teatrului Românesc.

A avut o contribuție hotărâtoare la înființarea Școlii Doctorale de Teatru, în cadrul căreia a activat vreme îndelungată ca profesor conducător de doctorate. De numele său se leagă faimoasele cursuri doctorale de Istorie a criticii teatrale românești și Receptare critică a spectacolului.

Finețea abordărilor, harul pedagogic, cultul pentru subtilitate, umorul atât de special, ironia înaltă – toate acestea îl păstrează pe Florin Faifer în memoria academică românească drept unul dintre profesorii de autentică vocație. Alături de alți mari dispăruți, precum Ștefan Oprea sau Bogdan Ulmu, Florin Faifer este și el de neînlocuit.

Odihniți-vă în pace, domnule Profesor!”, au spus reprezentanții Facultății de Teatru din Iași.

 

Adauga un comentariu