National

Dominic Fritz, primarul Timișoarei a intrat în carantină

Publicat: 17 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dominic Fritz primarul Timișoarei a intrat în carantină
Dominic Fritz, primarul Timișoarei are ca șef al cabinetului tot un USR-ist care a câștigat concursul la care a participat singur

Dominic Fritz a anunțat că a intrat în izolare și este suspect de coronavirus, după ce a luat contact cu două persoane infectate. Este vorba despre secretarul instituției și un viceprimar care au fost testați pozitiv. Este a doua oară când primarul Timișoare intră în izolare. Prima dată s-a întâmplat la începutul lunii octombrie când Dominic Fritz a anunțat că a luat contact cu o persoană confirmată cu Covid-19. La acea vreme, edilul a ieșit din izolare abia după ce a făcut două teste – ambele negative.

Anunțul cu privire la a doua intrare în izolare a fost făcut chiar de către primarul ales al Timișoarei, joi, 17 decembrie 2020. El a scris pe Facebook că lucrează de acasă și că a făcut un prim test care este negativ.

Dominic Fritz spune că va repeta testul la finalul săptămânii.

„Nu știm deocamdată să existe vreo legătură între cele două cazuri. În Primărie am stabilit, imediat după ce am preluat mandatul, un program de lucru decalat care să evite aglomerarea din birouri și purtăm mască. Ieri, spațiile pe palierul conducerii, de la etajul 1, au fost dezinfectate, iar angajații de pe acest palier vor fi testați. Eu voi repeta testul la sfârșitul săptămânii ca să fim toți în siguranță”, a declarat primarul Timișoarei.

Totodată, Dominic Fritz a declarat că va muta pe zoom întâlnirile pe care le programase pentru această săptămână și că va primi acasă dosarele pe care trebuie să le semneze. În acest fel nu va fi afectată activitatea Primăriei, spune edilul local.

Mesajul primarului Dominic Fritz pentru români

El a avut și un mesaj pentru oameni pe care i-a rugat să fie atenți, să poarte masca de protecție, să păstreze distanța fizică și să evite întâlnirile care nu sunt necesare.

„Știu că se apropie Crăciunul și am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul, trebuie să fim mai atenți. Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători.”, a mai spus primarul Timișoarei.

Dominic Fritz este primarul ales al orașului Timișoara, din partea USR-PLUS.

În perioada 2016-2019, Dominic Fritz a fost responsabil cu planificarea strategică a activităților fostului președinte al Germaniei, Hort Kohler. Acesta din urmă fusese director FMI între 1 mai 2000 și 4 martie 2004 și președinte al Germaniei între 1 iulie 2004 și 31 mai 2010.

Adauga un comentariu