News Flash:

Domnisorica lui Boureanu

2 Iulie 2009
896 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Boureanu
• Lucrarile Comisiei Ridzi au fost suspendate din lipsa de cvorum, dupa ce PDL a parasit sedinta


Sedinta comisiei parlamentare de ancheta in cazul ministrului Monica Iacob-Ridzi au fost suspendate ieri din lipsa de cvorum, dupa ce PDL a parasit lucrarile din cauza faptului ca PSD si PNL au cerut audierea membrilor formatiilor care au cantat, pe 2 mai, la evenimentele organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor (MTS). Presedinta comisiei parlamentare de ancheta Alina Gorghiu (PNL) a anuntat, dupa ce PDL s-a retras de la lucrari, ca nu mai este cvorum si a suspendat sedinta. Dupa suspendarea sedintei, reprezentantii PDL au precizat presei ca vor reveni astazi la lucrarile comisiei parlamentare de ancheta, sperand ca dezbaterile sa nu mai fie tensionate.
Reprezentantii PDL din comisie s-au retras ieri de la lucrari, dupa sapte ore de dezbateri, nemultumiti ca deputatii PSD si ai PNL propuneau ca saptamana viitoare sa fie audiate trupele care au cantat de Ziua Tineretului. Democrat-liberalii si social-democratii din comisie s-au acuzat ieri reciproc de faptul ca si-au delegat in comisie reprezentanti aflati in conflicte de interese si care sunt cercetati de DNA. Dezbaterile de ieri au fost tensionate inca de la inceputul sedintei, reprezentantii PDL si cei ai PSD si PNL avand pareri diferite privind continuarea activitatii acestei comisii de ancheta. In timpul discutiilor a existat un schimb de replici intre presedinta comisiei, Alina Gorghiu, (PNL) si Cristian Boureanu (PDL), dupa ce deputatul democrat-liberal i s-a adresat presedintei comisiei cu apelativul "domnisorica". Gorghiu i-a spus lui Boureanu sa i se adreseze in acest fel sotiei lui. "Sa nu intram in chestiuni legate de familie, ca sunteti intr-o situatie delicata", i-a replicat Boureanu, facand referire un anumit amant, dar fara a preciza concret despre ce este vorba.
Deputatii PDL au parasit lucrarile comisiei dupa ce Aura Vasile (PSD) a spus ca in presa au aparut speculatii ca trupele care au cantat de Ziua Tineretului la evenimentul organizat de MTS nu si-au primit banii. Deputatii PSD si ai PNL au spus ca ar trebui invitati managerii acestor trupe la audieri, pentru a se afla cum au fost cheltuiti banii publici. Cristian Boureanu a aratat ca membrii comisiei nu ancheteaza stiri de presa, iar colegul sau de partid Gelu Visan a spus ca se va pica in derizoriu daca vor fi audiati chitaristii, solistii sau dansatorii de la evenimentul din 2 mai. Aceasta disputa a avut loc dupa ce membrii comisiei parlamentare au audiat patru directori din minister, precum si pe fostul presedinte al ANT, Karoly Borbely, pentru a afla despre scena de la manifestarea din 2 mai sau despre contractele incheiate de MTS pentru actiunea organizata de Ziua Tineretului.
Printre cei audiati s-au aflat fostul director al Directiei de Achizitii Publice din MTS, Dan Toia, care a detinut aceasta functie in perioada 16 martie - 5 mai 2009, precum si actualul director al acestei directii, Marius Marcuta. Cei doi au declarat, la audieri, ca unele demersuri legate de organizarea evenimentului din 2 mai nu au intrat in competenta lor. Dan Toia a spus ca raportul Autoritatii Nationale privind Achizitiile Publice arata ca procedura derulata la MTS a fost legala. Presedinta Alina Gorghiu a precizat ca dezbaterile continua astazi, prin audierea unor secretari de stat ai MTS si a jurnalistului Catalin Tolontan.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5279 (s) | 22 queries | Mysql time :0.402502 (s)