WoW!

Donare de plasmă în România. Cum se face și cine are voie?

Publicat: 11 ian. 2021
doctor care introduce seringa in mana donatorului pentru donare de plasma in Romania
Plasma reprezintă o șansă la viață nu doar pentru cei cu covid in stare severă, ci și pentru gravidele cu RH negativ

În curând se va împlini un an de când viaţa ne-a fost dată peste cap de covid. Nimeni nu ştia în 2019 că va apărea un virus ale cărui urmări vor fi pe viaţa chiar. Cu atât mai puţin se vorbea despre o donare de plasmă în România. Ultimele luni însă ne-au învăţat că trebuie să luptăm pentru viaţa noastră, dar şi pentru a celor din jur.

După câteva luni s-a ajuns la concluzia că plasma este eficientă pentru pacienţii în stare foarte gravă ori critică. Au început astfel să apară tot mai multe voci în media şi să vorbească despre campania de donare de plasmă în România, dar şi în străinătate.

Cine poate dona plasmă?

Mai întâi, trebuie spus că plasma e o componentă a sângelui, pe care cercetătorii o folosesc să fabrice medicamente precum imunoglobulina. Se spune că plasma este cel mai eficient produs folosit la pacienţi cu probleme de coagulare, boli autoimune, mai multe tipuri de cancer (limfatic, sanguin).

Mai mult, plasma e utilizată şi la gravidele care au RH negativ. În cazul lor trebuie susţinută imunoglobulina, pentru ca fătul să se poată dezvolta pe toată perioada sarcinii.

Cum se donează plasmă?

Există două metode de recoltare a plasmei. Prima este procedura standard prin care donăm sânge. Mai apoi, în laborator, plasma este separată de sânge.

A doua metodă constă în utilizarea unui aparat special pentru plasmafareză. Aceasta este preferată pentru că ajută la obţinerea unei cantităţi mai mari de plasmă, fără ca donatorului să i se recolteze şi alte substanţe din organism. Metoda durează până într-o oră şi poate fi repetată la un interval de 14 zile.

Ce trebuie să faci în ziua donării?

Iată ce trebuie să facă o persoană care vrea să doneze plasmă:

  • să evite consumul de grăsimi;
  • să se hidrateze cu apă, ceai, suc natural de fructe;
  • să mănânce sănătos. O salată este ideală, spre exemplu;
  • după donare, persoana în cauză trebuie să bea multe lichide, pentru a stimula refacerea sângelui.

Condiţii pentru donare de plasmă în România

Vrei să donezi plasmă? Respectă următoarele două lucruri:

  • trebuie să fi avut şi tu coronavirus şi să fi dezvoltat anticorpi;
  • urmează procedura standard. Aceasta înseamnă să te prezinţi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

Paşi pentru donare:

  • să ai cu tine scrisoarea medicală, în care să scrie că ai avut covid, dar şi rezultatul testului negativ, făcut după cel puţin 14 zile după externare;
  • dacă nu ai făcut nici testul de verificare, în scrisoarea medicală trebuie să scrie că ai stat în izolare şi că au trecut cel puţin 28 de zile de când nu mai ai coronavirus;
  • dacă nu ai fost internat în spital, să ai cu tine un document eliberat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), prin care se confirmă că ai fost în izolare şi ai ieşit. La fel, trebuie să treacă cel puţin 28 de zile de la ieşirea din izolare şi până în ziua donării;
  • dacă nici nu ai fost internat, nici nu te-ai aflat în evidenţă DSP, trebuie să faci mai întâi un test, prin care să arăţi că ai aut covid şi că au trecut de atunci cel puţin 28 de zile.

De menţionat este faptul că persoanele asimptomatice trebuie să facă un test prin care să se dovedească faptul că au dezvoltat anticorpi. Din momentul testării şi până în ziua donării trebuie să treacă 14 zile.

Alte condiţii pentru a participa la campania de donare de plasmă în România:

  • să se încadreze în criteriile de donare de sânge, în primul rând;
  • să-şi dea acordul în scris pentru a intra în procesul de selecţie de la centrul de transfuzie;
  • să nu doneze plasmă la mai puţin de 14 zile de la prima donare de plasmă.




Adauga un comentariu