Titlurile zilei

Dosar-bombă, la Iași! Doi polițiști, acuzați că au ajutat infractorii să evadeze! Incidentul s-a petrecut chiar în curtea Palatului de Justiție din zona Târgu Cucu (Exclusiv)

Publicat: 19 oct. 2021
O dubă albă și curtea din spatele Palatului de Justiție Iași
Doi agenți de Poliție sunt acuzați de procurorii ieșeni că au înlesnit evadarea unor suspecți

Doi agenți de Poliție vor da socoteală în instanță, după ce au fost acuzați că au înlesnit evadarea a doi inculpați într-un dosar. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași i-au trimis în judecată pe agenții Ștefan Lupu și Adrian Vasile Florea, sub acuzația de înlesnirea evadării. Anchetatorii ieșeni au susținut că incidentul extrem de grav în care au fost implicați cei doi agenți de Poliție a avut loc în martie 2015

Caz exploziv, pe rolul instanțelor ieșene! Doi polițiști sunt acuzați că au ușurat munca unor inculpați care au evadat! Incidentul s-a petrecut chiar în curtea Palatului de Justiție din zona Târgu Cucu. Acum, cei doi agenți de Poliție vor da socoteală în instanță, după ce au fost acuzați că au înlesnit evadarea celor doi infractori.

Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași i-au trimis în judecată pe agenții Ștefan Lupu și Adrian Vasile Florea, sub acuzația de înlesnirea evadării. La primul termen al procesului penal al celor doi agenți din cadrul IPJ Vaslui, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis amânarea cauzei.

Polițiștii Ștefan Lupu și Adrian Vasile Florea, acuzați de procurorii ieșeni de înlesnirea evadării

Anchetatorii ieșeni au afirmat că agenții de Poliție Ștefan Lupu (52 de ani) și Adrian Vasile Florea (46 de ani) au intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ 6 ani.

„În fapt, s-a reținut că, pe data de 16 martie 2015, inculpații Ș.L. și A.V.F., în calitate de agenți în cadrul C.R.A.P. al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și formând escorta pentru două persoane arestate, care au fost prezentate la Curtea de Apel Iași în vederea îndeplinirii procedurii judiciare de extrădare în state europene în care erau condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni, având îndatorirea de a le păzi pe acestea, nu au respectat procedura privind paza și escortarea, aplicând cătușele pe obiectele de îmbrăcăminte și lăsând escorta deținuților constituită dintr-o singură persoană, în afara clădirii Curții de Apel Iași, către autospeciala de Poliție.

Deși trebuiau și puteau să prevadă că neaplicarea corectă a cătușelor și deplasarea în afara clădirii, fără ca escorta să fie constituită corespunzător, poate avea ca rezultat evadarea acestora, situație care a înlesnit astfel acțiunea de evadare a persoanelor aflate în stare legală de deținere. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a declarat ieri Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Un incident extrem de grav, chiar în curtea Palatului de Justiție din Iași

Amintim că, pe 16 martie 2015, doi indivizi au reușit să evadeze de sub escortă, când erau în curtea din spatele Palatului de Justiție din Iași. La data respectivă, autoritățile ieșene au fost alertate cu privire la acest grav incident, iar oamenii legii s-au pus în mișcare pentru a-i prinde pe cei doi evadați.

Așadar, agenții ieșeni au instituit filtre și au efectuat mai multe controale, după ce cei inculpații au evadat în timp ce se aflau la sediul Palatului de Justiție din Iași. Cei doi inculpați, Ion Țigănescu și Ion Nica, fuseseră prinși cu câteva zile în urmă, în timp ce încercau să fugă din țară prin Vama Albița. Cei doi, originari din Republica Moldova, erau încătușați în momentul evadării, dar s-au făcut nevăzuți după ce au sărit un gard. Unul era căutat în Elveția, iar celălalt – în Portugalia, pentru furturi din locuințe și societăți comerciale.

Cei doi bărbați, unul de 35, altul de 44 de ani, erau îmbrăcați atunci cu pantaloni tip jeans și pulovere închise la culoare. În cele din urmă, cei doi au fost prinși de oamenii legii din Iași. Pe de altă parte, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a anunțat atunci că a demarat o anchetă în cazul agenților care i-au însoțit la Curtea de Apel Iași pe cei doi bărbați care au reușit să evadeze.





Comentarii
Adauga un comentariu