Magazin

Dosar de urmărire penală, blocat patru ani la poliție

Publicat: 13 ian. 2020

Cum este posibil ca un dosar de cercetare penală să stea mai bine de patru ani pe biroul unui polițist? Cine stabilește prioritatea dosarelor? Procurorul de caz. Ce te faci însă când, în decurs de patru ani, Parchetul schimbă nu mai puțin de trei procurori?

Este cazul unui dosar gestionat de JGV și Asociații în județul Vaslui. În ianuarie 2016, o femeie de 67 de ani din localitatea Vladia, comuna Dragomireşti, a fost accidentată mortal în timp ce mergea regulamentar pe marginea șoselei. A fost nevoie de doi ani și jumătate ca toate actele de urmărire penală ce puteau și trebuiau administrate în cauză să fie finalizate. Vorbim aici de necropsie, de expertiza tehnică a autoturismului, dar și de administrarea declarațiilor luate șoferului în calitate de suspect. Nici după adăugarea acestor documente la dosarul cauzei, procedurile nu înaintau. De-a lungul anilor, avocații ce reprezintă rudele victimei au făcut adrese peste adrese, ba au recurs chiar și la reclamații cu scopul de a reduce pe cât posibil durata cercetărilor. 

,,În februarie anul trecut am formulat contestație privind durata procesului, dar a fost respinsă de Judecătoria Vaslui. Motivația instanței arată că de vină am fi tot noi avocații pentru că am fi redactat o serie de obiecțiuni la expertiza tehnică, iar în acest context întârzierea finalizării referatului de urmărire penală ar fi justificată. Numai că noi nu am formulat nicio obiecțiune în acest dosar. De fapt instanța nu a verificat actele din dosarul nostru, ci a invocat argumente din alt dosar,” ne-a explicat avocatul JGV și Asociații, Mihaela Reznic. 

Trei luni mai târziu, avocații mai formulează o contestație privind durata procesului, care este admisă de această dată. Instanța stabilește ca termen pentru finalizarea urmăririi penale data de 01.08.2019. Lucru care nu s-a întâmplat. Până la acea dată nici măcar șoferul nu fusese audiat în calitate de inculpat, ci doar ca suspect. Instituțiile statului au însă alte păreri față de acest aspect.

,,Am sesizat Inspecția Judiciară asupra faptului că procurorul de caz nu a respectat dispoziția instanței de a finaliza urmărirea penală până la data de 01.08.2019. Inspecția Judiciară a clasat însă sesizarea noastră, pe motiv că la Parchetul care are în sarcină cauza a fost fluctuație de personal, dosarul trecând pe la mai mulți procurori. În același timp instituția susține că nu au fost identificate perioade semnificative de inactivitate pe durata urmăririi penale, deci cauza penală nu ar fi fost lăsată în nelucrare. Cu alte cuvinte nu ar fi vorba de tergiversare, ci doar de supraaglomerarea Parchetului,” ne-a declarat avocatul JGV și Asociații, Mihaela Reznic.

Abia la începutul acestui an dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. A fost nevoie însă patru ani de eforturi susținute din partea avocaților și de răbdare din partea familiei victimei, totul pentru că, potrivit legii, procurorii nu au termen de soluționare a cauzei. 

Nu este însă singura situație de acest fel din țară. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, spre exemplu, soluționarea unor banale cereri formulate de părțile implicate într-un dosar are loc în decurs de jumătate de an. Nu mai vorbim de termenele pentru finalizarea dosarelor aflate pe rol. 

 



loading...

Adauga un comentariu