News Flash:

Dosarul Danaila a ajuns din nou pe masa judecatorilor

5 Ianuarie 2005
1640 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mircea Danaila a recunoscut ca a fost soferul care transporta fete in strainatate si a primit aproape sapte ani de inchisoare

Acuzat de trafic de persoane, Mircea Danaila, de 45 de ani, a fost adus ieri in fata judecatorilor de la Curtea de Apel. Barbatului i-a fost admisa cererea perin care acesta cerea rejudecarea dosarului din cauza ca magistratii de la Tribunalul Iasi l-au pedepsit prea aspru. Mircea Danaila a fost condamnat de Tribunalul Iasi la executarea unei pedepse de 6 ani si opt luni de inchisoare. Acesta a fost adus in fata magistratilor in luna aprilie a acestui an, sub acuzatia de trafic de persoane. Din ancheta efectuata a reiesit ca barbatul, originar din Republica Moldova, ar fi facut parte dintr-o retea de trafic de persoane. Anchetatorii au stabilit ca reteaua se ocupa cu traficarea tinerelor de pe teritoriul Romaniei pe teritoriul Germaniei. Danaila a fost retinut in orasul Bonn, din Germania, anul trecut. Aceasta retinere a fost facuta in urma solicitarilor autoritatilor romane. In luna septembrie 2003, Mircea Danaila a fost expulzat din Germania, in Romania. Oamenii legii au aratat ca barbatul ar fi racolat si traficat mai multe fete din judetul Iasi, in scopul practicarii prostitutiei. Anchetatorii au aflat ca Danaila s-ar fi ocupat si cu vanzarea tinerelor unor grupari de proxeneti germani. Femeile erau transportate in Germania, dupa care ar fi fost predate proxenetilor straini. Pe intreg parcursul procesului, inculpatul si-a sustinut cauza, negand cu vehementa ca ar fi traficat femei. In fata judecatorilor, acesta a precizat de nenumarate ori ca fetele erau de acord sa fie duse in strainatate, dar ca el nu avea nici un fel de amestec. Conform spuselor sale, Danaila nu era decat un sofer, fara a avea un alt beneficiu din aceasta activitate.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1842 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057274 (s)