News Flash:

"Dosarul Motorina" a ajuns in instanta

29 Iunie 2001
836 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dosarul "Jaful Mileniului" va fi judecat de Tribunal •Cel putin sapte persoane vor da socoteala pentru faptele comise •Mare parte din motorina sustrasa a ajuns la schituri, manastiri, spitale si firme particulare sau de stat

Dosarul arhicunoscutului "jaf al mileniului" a fost ieri finalizat, iar procurorii au dispus trimiterea in judecata a vinovatilor si continuarea cercetarilor impotriva mai multor politisti de la Politia TF la Parchetul Militar. Descoperita in luna noiembrie a anului trecut, disparitia a 2.600 tone de motorina nu mai este acum un mister, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi reusind sa demaste caracatita mafiei din Pascani. Desi intreaga filiera a "Afacerii Motorina", cum a fost supranumit jaful de la depou, se ridica la numarul zecilor de persoane, parchetul civil nu a trimis in judecata decat sapte dintre acestea. Printre cei care vor da socoteala in fata judecatorilor se numara Virgil Stoleru, Aurel Barsan si pompagiii Florin Garofa, Ioan Sofronea, Cristinel Taraboi si Vasile Parlea.
Virgil Stoleru este considerat omul cheie in intreaga operatiune. Odata cu descoperirea absentei celor 2.600 tone de motorina din rezervoarele depoului, la unitatea de transport a inceput o ampla ancheta, care cu timpul a continuat si a avansat incet, dar sigur.
Modul de operare scos la iveala de anchetatori era extrem de ingenios. Fiecare vagon cu combustibil, dupa sosirea din cursa sau dupa descarcare, era dus la statia de spalare a vagoanelor, situata undeva in afara unitatii. Cunoscand acest lucru, cei ce furau cu vagonul au pus in aplicare un plan. Dupa ce incarcau motorina intr-un vagon, acesta era dus noaptea cu o locomotiva la statia de spalare pentru a putea fi "curatat". De aici, combustibilul era preluat de catre beneficiari cu diferite mijloace de transport pentru a putea fi folosit.
In cele din urma, motorina sustrasa a ajuns la: Schitul "Sfanta Mina" din Suceava (20 de tone de motorina), Manastirea Agapia (o tona de motorina si 400 de litri de ulei pentru motor), firma Legume Pascani (600 litri de motorina si 120 litri de ulei), Spitalul Municipal Pascani (400 de litri de motorina), firmele Negru Voda si IAT SA (cate 600 de litri de motorina). In depou se mai afla 870 de tone de motorina, care au ramas in custodia MApN.
Ancheta va continua la Parchetul Militar Iasi, care va trebui sa-i identifice pe politistii TF din Pascani si Iasi care au furat sau au ajutat la furtul motorinei.
Andrei ASTEFANESEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1178 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014656 (s)