News Flash:

Dosarul prefectului acuzat de coruptie pleaca la Bucuresti

14 Septembrie 2007
1032 Vizualizari | 0 Comentarii
• Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au decis ieri ca dosarul Mita la Prefect, dosar care descrie faptele de coruptie ale fostului prefect Radu Prisacaru, sa fie trimis la Curtea Constitutionala pentru a fi analizata exceptia invocata de avocatul lui Cristian Maftei • Daca judecatorii de la Curtea Constitutionala vor admite exceptia invocata de avocatul Striblea, judecarea dosarului va fi reluata la Tribunal si nu la Curtea de Apel • Sandra Gradinaru, avocatul fostului prefect, este nemultumita de plecarea dosarului de la instanta de judecata


Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au decis ieri ca dosarul Mita la Prefect, care descrie faptele de coruptie ale fostului prefect Radu Prisacaru, sa fie trimis la Curtea Constitutionala pentru a fi analizata exceptia invocata de aparatorul lui Cristian Maftei. Avocatul Marius Sebastian Striblea a cerut ca dosarul sa fie trimis la Curtea Constitutionala, pentru ca judecatorii de acolo sa constate ca lui Cristian Maftei ii este interzis un drept constitutional, respectiv acela de a avea dreptul la un proces corect si echitabil. Mai concret, pentru Cristian Maftei, Radu Prisacaru si Flavius Ionita nu exista cale de atac impotriva unei eventuale decizii nefavorabile decat prin recurs, iar acest lucru le este nefavorabil. "Instanta Curtii de Apel Iasi a procedat corect si a trimis dosarul la Curtea Constitutionala. Sunt convins ca aceasta institutie va stabili neconstitutionalitatea legii invocate de mine. Abia dupa solutia pe care o va da Curtea Constitutionala in acest dosar vom avea certitudinea judecarii clientului meu intr-un cadru de deplina legalitate", a declarat avocatul Marius Striblea, aparatorul lui Maftei.

Pe de alta parte, avocatul prefectului suspendat s-a aratat destul de suparat fata de plecarea dosarului la Bucuresti. "Clientul meu este prefect suspendat a 820 de mii de oameni ai judetului Iasi, care sunt interesati de solutia ce va fi pronuntata in aceasta cauza. Statistic, anual, in judetul Iasi mor aproximativ doua mii de oameni ce nu mai pot afla vreodata adevarul cu privire la vinovatia sau nevinovatia prefectului. Aceasta este ratiunea pentru care ne-am impotrivit unei noi tergiversari. Dorim sa se treaca cat mai repede la judecarea fondului cauzei", a precizat avocat Sandra Gradinaru, aparatorul lui Prisacaru. Potrivit anchetatorilor, Radu Prisacaru, impreuna cu locotenentii sai care ii sareau in ajutor in orice moment, au pus un adevarat monopol asupra afacerilor imobiliare din Iasi. Pentru a semna anumite acte de retrocedare, Prisacaru ar fi cerut mita trei hectare de teren de la familia Forna. Daca judecatorii de la Curtea Constitutionala vor admite exceptia invocata de avocatul Striblea, judecarea dosarului va fi reluata la Tribunalul Iasi si nu la Curtea de Apel.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013110 (s)