News Flash:

Doua aparate defecte au pus in pericol viata mai multor bolnavi

18 Mai 2007
895 Vizualizari | 1 Comentarii
• Doua dintre cele 5 aparate de ventilatie din Sectia ATI de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan s-au defectat si nu pot fi reparate, pentru ca firmele din tara care asigurau service-ul au dat faliment • Medicii sunt nevoiti sa mentina in viata functiile vitale ale bolnavilor cu ajutorul ventilatiei manuale • Situatia este critica, iar medicii fac tot felul de improvizatii pentru a salva viata bolnavilor internati in stare foarte grava


Viata celor mai multi dintre bolnavii internati in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan, depinde de niste aparate de ventilatie. Din cauza ca doua din cele 5 aparate de ventilatie, aparate cu ajutorul carora se mentin functiile vitale ale bolnavului, s-au defectat, medicii au recurs la fel de fel de improvizatii pentru a nu lasa bolnavii sa moara. Cele doua aparate nu pot fi reparate, deoarece firmele din tara care se ocupau de service-ul acestora au dat faliment. Medicii au fost nevoiti sa faca acestor bolnavi ventilatie manuala, adica sa apese ore in sir pe un balon, pentru a scoate bolnavul din starea critica.

Conform celor declarate de dr. Lucian Popa, managerul Spitalului de Urgente Sf. Ioan, in ATI se lucreaza in situatii foarte grele si datorita competentei medicilor anestezisti, vietile pacientilor sunt salvate. "Avem o situatie foarte grava in Sectia ATI, pentru ca doua aparate de ventilatie s-au defectat si nu le putem repara. Firmele care faceau service-ul acestor aparate s-au desfiintat, au dat faliment. Unul dintre aparate este de productie americana, am scris firmei, dar nu am primit nici un raspuns. Bolnavii sunt ventilati manual. Va dati seama sa apesi cu mana pe balon ca sa nu-ti moara bolnavul. Ne descurcam in situatie de criza, bazata pe competenta medicilor anestezisti care rezolva cazuri in situatii foarte dificile. Patologia bolnavilor din AIT este extrem de grava, bolnavii fiind adusi la spital in situatii extreme. Zilele acestea am avut multi bolnavi in stare critica si din cauza aparatelor de ventilatie defecte, am intampinat situatii foarte grele. Fiind vorba de cazuri foarte grave, nu poti face rabat. Bolnavul este pe patul de moarte si tu, ca medic, trebui sa-i dai ce este mai bun pentru a-l salva. Toata activitatea din ATI a fost bulversata din cauza lipsei celor doua aparate de ventilatie. Mai avem trei aparate de ventilatie functionale, dar nu putem face fata numarului mare de bolnavi in stare critica", a declarat managerul Spitalului Sf. Ioan. La unitatea medicala mentionata nu se pune problema achizitionarii unor aparate noi, pentru ca urmeaza sa se faca licitatie pentru aparatura medicala care va fi montata in noua cladire. Pana atunci medicii trebuie sa se descurce cum pot.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

mimi  | #12563
Licitatia trebuie sa aleaga furnizorul si in medicina. Dar se intimpla ca in majoritatea caurilor cistiga cei ce fac probleme, aduc marfa proasta, stocul cu pretul ce cistiga licitatia se termina imediat, etc...ca nu am de unde sa le stiu pe toate.
o comparatie...acest tip de licitatie este ca si casatoria cu...femeia care pica cel mai repede la pat. Urita comparatia, dar doctorii de fapt isi pun diploma la bataie, pentru ca daca iese rau (= moare pacientul) nu CTC-ul de piese judeca problema. Bun pasul asta cu licitatia, dar mai trebuie si altceva...cum sa cistige calitatea si nu pretul cel mai mic.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1295 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019091 (s)

loading...