News Flash:

Doua autobuze s-au ciocnit in drum spre manastire

9 August 2010
877 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai multe persoane aflate în doua autobuze care mergeau pe trasee turistice, la manastirile din jurul Capitalei, au fost ranite, una fiind dusa la spital, dupa ce masinile s-au ciocnit, ieri dimineata, a declarat directorul RATB - Regia Autonoma de Transport Bucuresti, Adrian Crit. "A fost un incident regretabil. Soferul autobuzului din fata a franat brusc, iar cel din spate nu a mai avut timp sa franeze si a intrat în prima masina. Va dati seama, s-au lovit de scaune, nu s-au asteptat la o frana brusca. O persoana a fost dusa la spital. Un reprezentant RATB este cu aceasta la Spitalul de Urgenta Floreasca. Ceilalti pasageri au fost loviti usor", a declarat directorul Crit. Acesta a precizat ca autobuzul aflat în fata si-a continuat cursa asa cum era programata, iar dupa ce a revenit în Capitala si au coborat pasagerii, a iesit din traseu. Al doilea autobuz a fost înlocuit, iar pasagerii si-au continuat calatoria asa cum fusese stabilit. "Nu vom renunta la excursiile la manastiri, pentru ca sunt tot mai multe cereri. Nu stiu cat de grav a fost afectata masina. Vom vedea la evaluare. A fost un incident, îl regretam", a adaugat directorul RATB. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si Regia Autonoma de Transport Bucuresti au lansat, în 1 august, noua linii pilot catre manastiri si obiective turistice din apropierea Bucurestiului, inclusiv catre Parcul Natural Comana. Fiecare traseu cuprinde unul, doua sau trei obiective, dintre manastirile Caldarusani, Balmuci, Cernica, Pasarea, Ciorogarla, Biserica Adormirea Maicii Domnului si Biserica Sf. Ilie din Calugareni, Biserica Sf. Voievozi din Hulubesti, Biserica Sf. Gheorghe din Branistari si Parcul Natural Comana. Aceste curse circula sambata si duminica, precum si cu ocazia sarbatorilor religioase, iar un bilet dus-întors costa 15 lei.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3745 (s) | 22 queries | Mysql time :0.267281 (s)

loading...