News Flash:

Doua meciuri in doua zile pentru Penicilina

5 Decembrie 2008
728 Vizualizari | 0 Comentarii
Program incarcat pentru voleibalistele de la Penicilina Iasi. Astazi sunt programate partidele etapei a XI-a, care incheie turul Diviziei A1 feminine de volei. La Iasi, voleibalistele pregatite de antrenorul Daniel Banu vor primi vizita formatiei CSU Metal Galati, campioana nationala en-titre.

Partida se va desfasura in Sala Penicilina, astazi, cu incepere de la ora 13.00. Dar acest meci nu va fi si singurul pentru chimiste la acest sfarsit de saptamana, a doua zi ele gazduind o disputa ce conteaza pentru Cupa Romaniei. Penicilina va intalni formatia CSM Lugoj, in mansa retur a meciului contand pentru prima faza a Cupei Romaniei, dupa ce in tur, la Lugoj, iesencele s-au impus cu 3-1. Galatencele au ajuns inca de ieri la Iasi, dar vor acuza absenta ridicatoarei belgiene Frauke Diricks, care a suferit o fractura la un deget. Marea problema n-o reprezinta insa meciul de la Iasi, cat partida de miercuri, din etapa a III-a a Ligii Campionilor, pe care o vor gazdui, la Bucuresti, in compania italiencelor de la Volley Bergamo. "Trebuie sa fim realisti si sa ne dam seama ca ne asteapta un joc foarte dificil. Tot ce-mi pot dori este sa facem un joc frumos, sa nu fim carne de tun. Poate ca oaspetele vor fi mai mult cu gandul la partida lor de miercuri, dar chiar si asa tot ne va fi foarte greu sa contracaram jocul lor", a declarat antrenorul Daniel Banu. Avand in vedere faptul ca reabilitarea Penicilinei in meciul castigat etapa trecuta la Sibiu, cu 3-2, s-a produs dupa ce Banu a renuntat, la 0-2 la seturi, la serviciile liberoului Alina Melinte, nu este exclus ca antrenorul principal iesean sa pregateasca si pentru jocul de astazi o partitura fara libero.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014530 (s)