News Flash:

Doua milioane de dolari zboara de la Iasitex SA

16 Ianuarie 2006
974 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patronul Stefan Vuza investeste resursele financiare ale SC Iasitex SA •Nu mai putin de 65 miliarde lei (6,5 milioane lei noi) de la Iasitex SA vor fi bagati intr-o alta fabrica a lui Vuza, SC Caromet SA Caransebes, pentru majorarea capitalului social •Iasitex SA detine 86,87 la suta din SC Caromet SA, urmand sa participe cu suma mentionata la majorarea capitalului social al firmei din Caransebes •Pentru aceasta majorare, Stefan Vuza va folosi o linie de credit de 50 miliarde lei (5 milioane lei noi) •Creditele bancare au lasat urme adanci la fabrica ieseana, doar in primele sase luni ale anului trecut fiind platite dobanzi de 8,44 miliarde lei (844 mii lei noi)

Societatea comerciala Iasitex SA Iasi, fosta Tesatura, patronata de Stefan Vuza, va investi aproape doua milioane Euro pentru a majora capitalul social al SC Caromet SA Caransebes. Pentru linia de credit de 50 miliarde lei, patronul Vuza a gajat aproape toata fabrica ieseana Bancii Comerciale Romane. Tranzactiile afaceristului Vuza si miscarile de capital intre fabricile acestuia ridica unele semne de intrebare. Nu mai putin de 65 miliarde lei (6,5 milioane lei noi) vor fi investite de Iasitex SA la o alta fabrica a lui Vuza, SC Caromet SA Caransebes. Iasitex SA detine 86,87 la suta din SC Caromet SA, urmand sa participe cu suma mentionata la majorarea capitalului social al firmei din Caransebes. Majorarea de capital social a Caromet SA vine dupa ce in urma cu doua luni Stefan Vuza a majorat capitalul social al fostei Tesatura cu suma de 120 miliarde lei (12 milioane lei noi). In acest mod, Iasitex SA va participa la capitalul social al SC Caromet SA cu 65 miliarde lei (6,5 milioane lei noi), din totalul de 75 miliarde lei al emisiunii de actiuni. Pentru aceasta majorare, Vuza va folosi o linie de credit de 50 miliarde lei (5 milioane lei noi) prelungita in contul SC Iasitex SA Iasi. In cadrul unei Adunari Generale a Actionarilor desfasurate in cursul lunii trecut, in ajunul Craciunului, SC Caromet SA a ipotecat in favoarea unei banci comerciale sala de sport din Caransebes, proprietatea firmei lui Vuza, pentru obtinerea unui credit de 25 miliarde lei (2,5 milioane lei noi). Surpriza este ca sala de sport a fost ipotecata in favoarea SC Nova Textile Bumbac SRL din Pitesti, detinuta de acelasi Vuza, avand destinatia de finantare a activitatii curente. Recent, Stefan Vuza si-a manifestat dorinta de a cumpara o mare parte din activele Terom SA scoase la vanzare la sfarsitul acestei luni. Stefan Vuza va avea nevoie de foarte multi bani, avand in vedere ca afaceristul este inscris si la licitatia pentru privatizarea SC Electroputere Craiova SA, care va incepe peste doar sase zile. Desi datoriile fabricii la mijlocul anului trecut se ridica la peste 330 miliarde lei (33 milioane lei noi), dintre care 179 miliarde lei (17,9 milioane lei noi) reprezentand datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mica de un an de zile, si creditele bancare au lasat urme adanci la fabrica ieseana, patronul Vuza a reusit sa obtina un profit final de aproximativ 16 miliarde lei (1,6 milioane lei noi).
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2516 (s) | 22 queries | Mysql time :0.118247 (s)