News Flash:

Doua milioane Euro pentru un Iasi virtual

24 August 2007
1294 Vizualizari | 1 Comentarii
• Fara gropi, fara semafoare, fara aglomeratie, astfel va fi o vizita in Iasi la monumentele culturale sau artistice • Turistul sau vizitatorul la Bojdeuca din Ticau, de pilda, va depinde numai de conexiunea la internet • La fel, chiar municipiul Iasi va putea fi colindat virtual • Va lipsi doar mirosul de tei, dar cu siguranta in viitor si acesta va fi reprezentat de noile tehnologii • Municipiul Iasi vazut tridimensional on-line sau pe DVD, la aniversarea a 600 de ani de la atestarea documentara, ar putea fi o "realitate virtuala" daca proiectul propus de reprezentantii Arheoinvest va fi acceptat de catre primarie


Un proiect de anvergura care sa marcheze si aniversarea a sase secole de la prima atestare documentara a orasului Iasi va fi inaintat in aceste zile primariei municipiului. Este vorba de proiectul Iasi- 600, Memorie culturala 3D, conceput de catre membrii platformei de cercetare iesene, Arheoinvest, din cadrul Universitatii Al. I. Cuza. Prin acest proiect, primul de acest gen din zona Moldovei, specialistii vor scana tridimensional (3D) si vor transpune pe o harta topografica detaliile obiectivelor istorice sau artistice cuprinse in proiect. Asemenea marilor galerii sau muzee din lume care pot fi vizitate virtual, monumentele iesene scanate vor putea fi vizitate on-line, dupa cum doreste utilizatorul. Tot ceea ce are nevoie este o buna conexiune la internet.

"Plecand de la baza creata in cadrul platformei de cercetare Arheoinvest, am initiat un proiect ce urmeaza, in zilele urmatoare, sa fie inaintat primarului Nichita. Obiectivul nostru consta in scanarea 3D a mai multor monumente din Iasi, cartarea lor in sistemul GPS, precum si conceperea unui sistem informational geografic in ceea ce priveste patrimoniul cultural iesean. Practic, daca proiectul va fi acceptat, vor fi scanate toate monumentele care fac si obiectul dorintei primariei de a fi scanate 3D astfel incat, pana la cele mai mici amanunte, Iasiul va putea fi vizitat pe internet sau vazut pe DVD", a precizat asist. univ. drd. Vasile Cotiuga, seful departamentului de Arheologie Experimentala din cadrul Arheoinvest. Totodata, va fi creata o baza de date a monumentelor si redarea lor in planuri 3D si 2D, astfel incat aceste obiective vor putea fi reperate foarte usor pentru orice reconstituiri sau modificari ce sunt impuse cu trecerea anilor. Desi costurile pentru ducerea la bun sfarsit a unui astfel de proiect sunt reduse fata de cele din strainatate, totusi pentru oficialii ieseni vor aparea probleme financiare. De exemplu, scanarea Palatului Roznovanu poate costa pana la 20.000 de Euro. In atare situatie, cheltuielile pot depasi 2 milioane de Euro pentru intreg proiectul. Numai scanarea unei statui costa intre 300 si 500 Euro. Pentru o ora de scanare cei de la Arheoinvest solicita 17 milioane lei (170 RON), in timp ce in Occident tariful este de 500 Euro. Daca edilii ieseni nu vor accepta aceasta propunere, specialistii de la Arheoinvest au ca alternativa implementarea proiectului la Sibiu.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

theo  | #17479
Ma scuzati domnu` Marius da 17 milioane ROL = 1700 RON
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1642 (s) | 24 queries | Mysql time :0.028247 (s)