Local

Două noi focare în municipiul Iași. Direcția de Sănătate Publică Iași, despre focarele Covid-19 pe raza județului

Publicat: 11 sept. 2020
Direcția de Sănătate Publică Iași
Direcția de Sănătate Publică Iași

Direcția de Sănătate Publică Iași informează cu privire la evoluția focarelor Covid-19 în Județul Iași, precum și apariția a două noi focare vineri, 11 septembrie 2020.

În cazul agentului economic din Iași raportat în urmă cu două zile, pe data de 09 septembrie, cu 4 cazuri de salariați declarați pozitivi cu Covid-19 în urma testărilor, DSP anunță că a mai apărut un test pozitiv în cazul unui angajat, astfel că numărul total de cazuri pozitive din acest focar este acum de 5.

În ceea ce privește situația Institutului Regional de Oncologie – Secția de Îngrijiri Paleative raportat pe data de 9 septembrie cu 9 cazuri de persoane declarate pozitiv cu Covid-19 în urma testărilor (4 pacienți și 5 salariați), au mai apărut 2 teste pozitive în rândul personalului, astfel că numărul total de cazuri pozitive din acest focar este acum de 11.

„Societate comercială din municipiul Iași are 5 cazuri de salariați declarați pozitivi cu Covid-19 în urma testărilor.

Măsuri:

  • 3 salariati confirmați sunt internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași;
  • 1 a fost evaluat și izolat la domiciliu;
  • Contacții direcți și apropiați au fost carantinați.
  • Toate spatiile comune au fost dezinfectate si a fost instruit personalul.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr.Iacob Czihac” Iași are 5 cazuri de salariați declarați pozitivi cu Covid-19 în urma testărilor.

Măsuri:

  • Angajații confirmați au fost izolați la domiciliu;
  • Contacții direcți și apropiați au fost carantinați;
  • Spatiile comune au fost dezinfectate.”, potrivit DSP Iași.

A început retestarea pacienţilor din focarele din judeţ

De asemenea, astăzi, a început recoltarea probelor pentru retestarea la centrele de plasament a copiilor şi adulţilor din cadrul centrelor DGASPC Iaşi. De la începutul pandemiei cu noul coroanvirus au fost depistate mai multe unități unde au fost identificate focare Covid-19 în județul Iași. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Iași, se vor retesta toți pacienții din cadrul centrelor pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-CoV-2.

  • „Centrul de Servicii Sociale „C.A.Rosetti” Iași – pozitivi: 13 beneficiari;
  • Agent economic cu profil industrial – pozitivi: 16 angajați;
  • Dispensar Uman Cartier Dacia – pozitivi: 3 salariați;
  • UAMS Bivolari – 7 dintre beneficiari s-au negativat. La testarea din 24 august 2020 a întregului efectiv a centrului au fost identificați 34 de pozitivi (9 salariați și 25 beneficiari). Trei beneficiari sunt internați în Spitalul de Boli infecțioase, prezentând simptomatologie. Ceilalți sunt izolați și îngrijiți în spațiu special amenajat din instituție.
  • UAMS Răducăneni – 3 salariați și 10 beneficiari s-au negativat, rămânând 15 persoane pozitive (4 salariați și 11 beneficiari), toate asimptomatice.
  • Spitalul Sf. Sava Iași – 15 persoane infectate (9 beneficiari și 6 salariați). Beneficiarii pozitivi au fost izolați în spital și primesc îngrijire de la personal calificat. Salariații pozitivi sunt asimptomatici și au fost izolați la domiciliu.
  • Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihici Hârlău – Sunt 5 persoane infectate (3 beneficiari și 2 angajați). Măsuri: izolarea celor 3 beneficiari infectați; evaluarea și internarea angajaților bolnavi simpromatici; monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medic infecționist; aprovizionarea constantă cu cu echipament de protecție și dezinfectante; efectuarea săptămânală a curățeniei generale și dezinfecției în toate spațiile.
  • Centrul de Servicii Sociale Mircești – Persoane infectate: 6 (4 beneficiari și 2 angajați). Măsuri: izolarea în centru a 3 beneficiari infectați; un beneficiar în vârstă, internat; monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medic infecționist; aprovizionarea constantă cu echipament de protecție și dezinfectante; efectuarea săptămânală a curățeniei generale și dezinfecției în toate spațiile.
  • Oficiul Poștal de Distribuire Iași – Persoane infectate: 7 angajați.
  • Secția Exterioară Șipote a Institutului de Psihiatrie Socola Iași – Numărul total de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 este de 11 (9 beneficiari și 2 angajați).
  • Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parascheva” Copou – Persoane pozitive: 3 (un beneficiar și 2 angajați).”, se arată în comunicatul remis de DSP Iași.




Adauga un comentariu