News Flash:

Doua ore de greva in invatamant

10 Noiembrie 2008
929 Vizualizari | 0 Comentarii
Actiunile greviste din invatamantul preuniversitar continua si astazi pe fondul masurii luate de Guvernul Romaniei de a amana majorarea salariala pentru profesori cu 50 la suta pentru 1 aprilie 2009. Astazi, intre orele 12.00 si 14.00, Alianta Sindicala Gh. Asachi Iasi anunta greva de avertisment.

"Incepand cu orele 12.00 si pana la orele 14.00, profesorii membri ai sindicatului nostru vor fi in greva de avertisment. Copiii vor fi supravegheati la scoala fara a se sustine deloc activitatea didactica. Totusi, in acest moment, nu va pot spune daca vom intra in greva generala pe 18 noiembrie", a declarat Violeta Amariei, presedintele Aliantei Sindicale Gh. Asachi. La nivel national vor participa la greva de avertisment din invatamantul preuniversitar patru federatii sindicale, respectiv Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Spiru Haret, Federatia Educatiei Nationale (FEN) si Federatia Alma Mater. Membrii Federatiei Alma Mater sunt profesorii din mediu universitar astfel ca, pe langa cei din preuniversitar, la greva de avertisment de astazi participa si profesorii universitari. Profesorii de la Universitatea Tehnica Gh. Asachi Iasi nu vor participa la cursuri in intervalul grevei de avertisment, intre orele 12.00 - 14.00. Greva de avertisment de astazi survine dupa protestul de luni, 3 noiembrie, unde la nivelul judetului Iasi au participat peste 10.000 de cadre didactice afiliate la Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi. Pe langa aceasta forma de protest, la Bucuresti, in fata sediului Guvernului, cateva sute de dascali vor protesta in strada. Conform celor anuntate de federatiile sindicale din invatamant, urmeaza ca din data de 18 noiembrie sa fie declansata greva generala pe termen nelimitat daca Executivul nu va renunta la anularea legii promulgate de presedintele Traian Basescu privind decizia Parlamentului de a majora salariile din educatie cu 50 la suta.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1547 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020631 (s)

loading...