News Flash:

Doua saptamani decisive pentru Penicilina

18 August 2007
815 Vizualizari | 0 Comentarii
• Pana la sfarsitul acestei luni, directorul CS Penicilina Iasi spera sa poata parafa transferul unei jucatoare din strainatate care sa poata schimba fata echipei • Abia dupa ce va incheia campania de transferuri, Roibescu va stabili perioada in care voleibalistele iesene vor merge in cantonament
In urmatoarele doua saptamani, conducerea clubului de volei feminin Penicilina Iasi va stabili obiectivul pentru sezonul viitor. Totul depinde de numarul jucatoarelor transferate in aceasta pauza competitionala. Intre timp, programul voleibalistelor a fost dat peste cap, dupa ce jucatoarele straine care sunt monitorizate de Nicu Roibescu au anuntat ca ajung la Iasi abia la sfarsitul lunii. Totusi, acestea ar putea ajunge mai devreme in sala de pe str. Theodor Burada, situatie in care Penicilina va avea ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele patru locuri la finalul sezonului regulat. Astfel, pentru a ajunge din nou in cupele europene, seful Penicilinei a anuntat ca are nevoie de cel putin trei jucatoare de valoare, alaturi de care sa poata construi o echipa puternica. In pofida unor implanturi din strainatate, Roibescu este constient ca Penicilina nu va putea ataca de la inceput primele doua locuri, mai ales ca atat Dinamo Bucuresti, cat si CSU Metal Galati se vor intari considerabil in aceasta pauza competitionala. Din cate se pare, din acest sezon, Federatia Romana de Volei (FRV) va permite echipelor sa foloseasca nu mai putin de 4 jucatoare straine, astfel ca decizia lui Roibescu are in vedere readucerea Penicilinei in elita voleiului feminin romanesc. In aceste conditii, abia dupa ce va incheia campania de transferuri, Roibescu va stabili perioada in care voleibalistele iesene vor merge in cantonament, iar in perioada urmatoare Ionescu si compania se vor antrena in sala Penicilina. "Pana la sfarsitul acestei luni, vom oficializa cateva transferuri importante. Este vorba despre o intarziere de cateva saptamani din cauza unor obligatii contractuale. Fetele nu pot ajunge inca la Iasi, astfel ca le pot vedea la antrenamente abia la sfarsitul lunii august. Oricum, intai trebuie sa le aduc la Iasi, sa le vad in sala de joc cum se antreneaza si abia dupa aceea putem vorbi cu adevarat despre transferuri", a spus Nicu Roibescu. Astfel, deocamdata, conducerea tehnica a gruparii iesene poate conta pe un nucleu de jucatoare alcatuit din Roxana Ivanof, Mihaela Ionescu, Valentina Rusu, Ecaterina Lupu sau Raluca Constantinescu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016435 (s)