Culinar

Dovleac plăcintar cu bacon și cartofi

Publicat: 27 iul. 2020

Chef Liviu Balint îţi propune să încerci dovleacul plăcintar de îndată ce s-a împrietenit cu ceapă şi cremă de brânză. Dar, stai, mai e ceva. Reţeta va atinge apogeul gustului doar dacă o ornezi cu seminţe de dovleac coapte în cuptor şi parfumate cu ulei trufat, apoi asezonate cu bacon crocant.

 Ingrediente:

  • 300 g dovleac plăcintar
  • 100 g cartofi
  • 70 g ceapă
  • un plic de Vegeta Naturella
  • 60 g unt
  • 50 g smântână pentru gătit
  • 10 g sare
  • 150 g de bacon
  • aproximativ 5 g ulei de trufe
  • 10 g de seminţe de dovleac

Mod de preparare:

Dovleacul plăcintar se curată, se spală şi se taie cubuleţe de mărimea unui deget. Ia fiecare bucată de dovleac şi îmbrac-o într-o fâşie subţire de bacon, apoi aşază toate bucăţile într-o tavă bine unsa cu unt. Le laşi la cuptor până când bacon-ul se rumeneşte şi aromele te îmbie spre degustare. Într-un alt vas caleşti puţin ceapă, adaugi cartoful răzuit, smântâna pentru gătit şi condimentezi totul cu Vegeta Naturella. Poţi completa cu apă, dacă timpul de gătire al cartofului este mai mare. Ideal ar fi ca toată această compoziţie să scadă până se omogenizează sosul, iar cartofii se rumenesc niţel.

Să nu uităm de seminţele de dovleac – pe care le pui pur şi simplu într-o tavă (ne-unsa) şi le laşi la cuptor câteva minute, cât să capete aroma aceea delicioasă. Le stropeşti cu puţin ulei de trufe şi – când acestea sunt gata, le foloseşti pentru a decora bunătăţile deja preparate. Lasă aromele să se îmbine delicat înainte să deguşti din fiecare. Timpul de gătire nu este mare, iar ingredientele sunt uşor de găsit şi nu sunt pretenţioase la preparare.





Adauga un comentariu