Culinar

Dr. Oz: Cel mai prost aliment despre care oamenii cred că este sănătos

Publicat: 20 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dr. Oz Cel mai prost aliment despre care oamenii cred că este sănătos

Cunoscut pentru promovarea stilului de viaţă sănătos, celebrul medic cardiolog Oz a povestit care este cel mai prost aliment despre care oamenii cred că este sănătos.

„Laptele degresat – când scoţi grăsimea din lactate rămâi cu zahărul. Toate studiile arată că acest lucru duce creşterea în greutate, pe când lactatele cu grăsime te ajuta în slăbit”, a răspuns Dr. Oz, într-un interviu oferit pentru ziare.com.

Mehmet Cengiz Oz a susţinut mereu că oamenii trebuie să consume alimente care să hrănească în acelaşi timp mintea, trupul şi sufletul, iar aici se încadrează „orice aliment pe care, când îl mănânci, arata ca atunci când este scos din pământ”.

Obezitatea este o probleme gravă la nivel mondial, iar în acest context l-am întrebat pe Dr. Oz ce dieta de slăbit recomanda. „Îmi place dieta mediteraneană, în privinţa căreia s-au dovedit beneficiile pentru longevitate”, a spus medicul.

Dr. Oz: Cel mai prost aliment despre care oamenii cred că este sănătos

Multe persoane apelează în ultima vreme la diete de detoxifiere, iar unul dintre cele mai bune alimente este broccoli, după cum spune specialistul. „Legumele crucifere, precum broccoli, sunt cele mai bune pentru detoxifiere, pentru că ajută ficatul, principalul organ de detoxifiere al organismului”, a menţionat Dr. Oz.

Fiecare popor are un anumit stil de viaţă. În această idee am discutat cu Mehmet Cengiz Oz despre ceea ce ar trebui noi, europenii, să împrumutăm din stilul alimentar al americanilor, dar şi invers.

„Americanii ar trebui să mănânce peşte precum europenii, iar europenii să mănânce legume şi fructe precum americanii”, a precizat Dr. Oz. Şi pentru că urmează să vină în ţara noastră, l-am întrebat pe acesta ce ştie despre bucătăria noastră tradiţională şi ce aşteaptă să mănânce în România.

„Aş vrea să încerc mâncarea inspirată din bucătăria otomană (ardeiul umplut cu care am crescut), dar şi alte ciorbe şi mâncăruri cu usturoi”, a încheiat Dr. Oz.

Adauga un comentariu