News Flash:

Dragoste de frate

14 Aprilie 2000
761 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un tanar a luat asupra sa un accident comis de catre fratele sau La Tribunalul Militar din Iasi a avut loc ieri primul termen din procesul inculpatului Sorin Rotariu (22 de ani), care a fost trimis in judecata acuzat de comiterea infractiunilor de conducere fara permis si parasire a locului accidentului. Sorin Rotariu si-a efectuat stagiul militar la o unitate din Suceava, fiind lasat la vatra cu gradul de fruntas, in luna februarie a acestui an. Procurorii militari au retinut in sarcina lui ca la data de 27 noiembrie, pe vremea cand era inca sub arme, a condus, fara a poseda permis, o masina cu care a accidentat usor o tanara si mai apoi s-a izbit de un pom de pe marginea soselei. Sorin Rotariu a primit o permisie de la unitate pe 26 noiembrie 1999, iar a doua zi, profitand de faptul ca fratele sau Viorel lipsea de acasa, i-a luat acestuia masina cu gand sa plece la discoteca. Fratele sau avea un autoturism Renault Megane, cu care, in drum spre discoteca, Sorin Rotariu a accidentat usor pe o tanara ce se deplasa cu mai multi prieteni pe marginea soselei. Mirela Lungu a fost acrosata doar cu oglinda retrovizoare din dreapta, insa din cauza vitezei cu care se deplasa soferul, a fost aruncata la pamant. Sorin Rotariu a oprit masina si i-a dat 50.000 de lei prietenului fetei accidentate, cu promisiunea ca va reveni in timp scurt si o va transporta la spital. El a plecat din nou cu masina, insa dupa ce a mai parcurs inca vreo cateva sute de metri, a pierdut cotrolul volanului si s-a izbit de un pom, avariind autoturismul destul de serios. Sorin Rotariu nu a ramas la fata locului si a plecat cu masina inspre casa, iar pe drum s-a intalnit cu fratele sau. Realizand gravitatea faptei comise de catre Sorin, el s-a urcat personal la volan pentru a duce autoturismul la domiciliu, iar a doua zi s-a prezentat la politie si a declarat ca a avut un accident in seara precedenta. Mirela Lungu, tanara care a fost lovita cu oglinda de catre Sorin Rotariu, nu a necesitat ingrijiri medicale in urma impactului, insa l-a reclamat pe autor la politie. Cu ocazia cercetarilor efectuate in acest sens, s-a constatat ca declaratia lui Viorel Rotariu este falsa, adevaratul autor al accidentului fiind trimis in judecata. Sorin Rotariu a fost interogat de catre instanta militara, in fata careia a recunoscut faptele comise, declarand ca impactul cu pomul l-a provocat din cauza starii de soc in care se afla dupa ce a lovit-o pe tanara. In proces a fost fixat un nou termen de judecata pentru data de 27 aprilie, cand urmeaza a fi audiata o serie de martori. Dan ISTRATE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032569 (s)