News Flash:

Drepturile nou-nascutului

15 Iunie 2010
1023 Vizualizari | 0 Comentarii
dr Vlad Gheorghita
• Numarul copiilor din cadrul unei familii medii a început sa scada, pentru ca eforturile necesare pentru cresterea lor sunt destul de mari • Conditia copilului în lumea de astazi este departe de a fi una ideala, mai ales ca abuzurile comise asupra nou-nascutilor sunt trecute cu vederea de catre societate într-un mod inexplicabil • In aceste conditii, este legitima dorinta a unor grupuri ale societatii de a elabora o Declaratie a Drepturilor Nou-Nascutului, dupa modelul similar al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului

Modificarile extraordinare ale calitatii asistentei medicale care s-au produs în numeroase tari, printre care si Romania, în ultima suta de ani, precum si îmbunatatirea considerabila a calitatii vietii în general impun schimbarea urgenta a unor paradigme sociale existente de milenii. Unele dintre cele mai vechi se refera la rolul copiilor în cadrul familiei. In mod traditional, o femeie trebuia sa nasca multi copii, acestia reprezentand o incontestabila forta de munca pe langa casa. In plus, bolile infectioase si razboaiele decimau populatiile, asa ca aparitia de noi indivizi, în orice conditii posibile, era esentiala pentru supravietuirea familiilor si chiar a speciei umane.
Incepand cu secolul 20, durata medie de viata a oamenilor a început sa creasca în mod constant. Conditiile de viata s-au schimbat si ele radical. Accesul la electricitate, apa curenta, alimente, haine si medicamente al unor grupuri din ce în ce mai mari de oameni a dus la o noua calitate a vietii si, implicit, la schimbarea prioritatilor în viata. Copilul nu a mai fost privit ca o forta de munca, ci drept un continuator al sperantelor si viselor parintilor sai. El a fost investit cu rolul de factor esential al progresului omenirii, iar parintii sai au început sa considere normala ideea de sacrificiu pentru a-i asigura urmasului/urmasilor o viata cat mai buna. Treptat, copiii au devenit importanti consumatori de bunuri si servicii. Numarul copiilor din cadrul unei familii medii a început sa scada, pentru ca eforturile necesare pentru cresterea lor sunt destul de mari.
Cu toate aceste schimbari, conditia copilului în lumea de astazi este departe de a fi una ideala. Mai ales abuzurile comise asupra nou-nascutilor sunt trecute cu vederea de catre societate într-un mod inexplicabil. In aceste conditii, este legitima dorinta a unor grupuri ale societatii de a elabora o Declaratie a Drepturilor Nou-Nascutului, dupa modelul similar al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Scopul unei asemenea Declaratii este de a enunta principiile care sa se afle la baza ideilor de conceptie, nastere, nou-nascut în cadrul lumii contemporane. Dupa adoptarea unui asemenea document, principiile se transforma în drepturi legale, care vor fi protejate prin legi specifice. Un medic neonatolog italian, dr. Gianpaolo Donzelli de la Spitalul de Copii Meyer din Florenta, depune de mai multi ani eforturi în acest sens. Preocuparile sale în domeniul eticii în medicina perinatala l-au condus la enuntarea unui set de drepturi care ar putea sta la baza unei Declaratii a Drepturilor Nou-Nascutului. Iata care sunt ideile formulate de catre medicul italian:
1. Dreptul nou-nascutului de a se naste în conditii de pace. Chiar daca este vorba de o nastere în zone de razboi, locul unde se naste un copil ar trebui considerat zona neutra, în afara conflictului. Acolo unde se naste un om nu trebuie sa se savarseasca nici un omor.
2. Dreptul nou-nascutului de a se naste în conditii de justitie sociala. Din momentul nasterii, copilul este un nou individ care beneficiaza de protectia legii, ca orice alt individ. In realitate, mai exista înca situatii, inclusiv în Romania, cand drepturile legale ale nou-nascutului sunt trecute cu vederea de catre autoritati. Exemplu din practica medicala: o femeie care a nascut acasa declara ca nou-nascutul era mort în momentul nasterii si l-a îngropat în curte, iar politia nu desfasoara nici o ancheta în acest sens, ca si cum nu ar fi vorba de un deces al unui individ în conditii neelucidate.
3. Dreptul nou-nascutului de se naste în conditii de siguranta. Aici este vorba atat de obligatia sistemului de a asigura conditii optime pentru a naste tuturor femeilor, indiferent de etnie, religie, nivel socio-economic etc., dar si de obligatia parintilor de a nu risca sanatatea viitorului copil prin fumat, neprezentare la controale medicale, alimentatie incorecta, exces de alcool etc.
4. Dreptul nou-nascutului de a creste într-un mediu favorabil. Sunt luate în consideratie toate caracteristicile mediului în care se va dezvolta nou-nascutul, pornind de la igiena locuintei unde va creste si terminand cu sansele copilului de a merge la scoala. Nu este lipsita de importanta nici calitatea relatiei între parinti, stiut fiind faptul ca un copil crescut în prezenta unor parinti care se cearta permanent va avea serioase tulburari psiho-emotionale. Viata ofera situatii incredibile, în care mediul în care se va dezvolta copilul pare sa fie ultima preocupare a parintilor sai.
5. Dreptul nou-nascutului de a primi îngrijire medicala corecta în conditii de boala. Doar pentru ca un copil mic nu poate vorbi nu înseamna ca nu simte ca si un adult. Nou-nascutului trebuie sa i se asigure analgezie ca si în cazul unui adult, iar orice forma de terapie agresiva trebuie evitata. Nici un nou-nascut (si în special copiii nascuti prematur) nu poate fi supus unor tratamente ineficiente sau sa fie subiectul unor experimente medicale. Nici un copil nascut prematur sau cu anumite afectiuni grave nu trebuie sa fie lasat sa moara singur.
6. Dreptul nou-nascutului de a nu-si pierde mama la nastere. Exista înca unele culturi sau credinte, prezente din pacate si în Romania, în cadrul carora rolul principal al femeii este acela de a naste, cu orice pret, în orice conditii. Fie ca este vorba despre nasterea în locuri improprii si nu în spitale, fie ca este vorba despre ignorarea unor contraindicatii medicale serioase, finalitatea acestor atitudini este mentinerea mortalitatii materne în anumite zone ale globului la rate inacceptabile, de pana la 15 la suta din totalul nasterilor (în regiunile muntoase din Afganistan).
Bineînteles ca aceste idei vor trebui dezbatute si îmbunatatite, eventual completate, în cadrul organismelor specializate ale societatii, inclusiv ale societatii civile, pentru a se putea elabora un document final. Deja Uniunea Societatilor Europene de Neonatologie si Perinatologie a dat publicitatii în anul 2009 o declaratie a Drepturilor Nou-Nascutului. Nu vad nici un motiv pentru a se întarzia conceperea si adoptarea, macar la nivelul Comunitatii Europene, a unui asemenea document în viitorul apropiat. Nu este vorba de graba aici. Este vorba de hotararea de a actiona, de a face ceva. Pentru ca înca exista multi copii "condamnati" de la nastere…
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023246 (s)

loading...