News Flash:

Drumuri acoperite de noroi in intreg judetul

2 Aprilie 2006
1379 Vizualizari | 0 Comentarii
Drumurile judetene din preajma localitatilor iesene Ciurea, Ruginoasa si Helesteni au fost acoperite de noroi, ca urmare a fenomenelor meteorologice inregistrate in ultimele zile. Astfel, pe mai multe portiuni de drumuri circulatia rutiera a devenit imposibila, orice autoturism care s-ar fi aventurat pe aceste cai riscand sa ramana blocat in noroi. "Pe langa problemele semnalate pe drumurile judetene, situatii similare au mai aparut si in comuna Andrieseni, unde un podet a fost acoperit de mal. Am primit promisiunea din partea Directiei de Administrare a Drumurilor Judetene ca va interveni, pe cat posibil, pentru a elibera drumurile blocate", a declarat ieri subprefectul de Iasi, Florin Ungureanu. Abia scapata de povara drumurilor inzapezite, conducerea serviciului de administrare a drumurilor judetene, are in prezent mari batai de cap legate de noroiul care a blocat arterele rutiere din mai multe zone ale judetului. "Drumuri blocate sunt in mai toate zonele judetului, la Sinesti, Targu Frumos, in zona Pascani, Cucuteni sau Dolhesti. Aceeasi situatie ne-a fost semnalata de primari ca fiind prezenta si pe drumurile comunale. Nu putem interveni in prezent decat in anumite zone din cauza umezelii excesive. In schimb, odata cu inceputul saptamanii care urmeaza, vom face evaluari si vom actiona pentru indepartarea noroiului, actiune la care vom fi ajutati si de persoanele care beneficiaza de venitul minim garantat", a precizat ieri Romeo Stoica, directorul Directiei de Administrare a Drumurilor Judetene. Ca urmare a unor fenomene hidrologice semnalate in Ucraina, sefii administratiei judetene au mari emotii in ceea ce priveste debitul de apa pe raul Prut. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1233 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016527 (s)