Economic Local

Drumurile din comuna Deleni vor fi reabilitate cu bani de la Compania Națională de Investiții

Publicat: 24 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Drumurile din comuna Deleni vor fi reabilitate cu bani de la Compania Națională de Investiții
Drumurile din comuna Deleni afectate de calamități vor fi reabilitate cu bani de la Compania Națională de Investiții

Opt străzi din comuna Deleni vor fi reabilitate cu bani de la Compania Națională de Investiții. Procedura pentru execuția lucrărilor a fost adjudecată. Lungimea arterelor afectate de calamități este de aproximativ 3 kilometri

Drumurile din comuna Deleni, județul Iași, vor fi reabilitate de Compania Națională de Investiții (CNI) SA. Recent, a fost finalizată procedura pentru realizarea lucrărilor, valoarea finală a contractului ajungând la 4,3 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost câștigat de societatea Conest SA, controlată de Viorel Cozma, controversat om de afaceri. În total vor fi reabilitate 8 străzi, cu o lungime de 3,1 kilometri: Parcului, Speranței, Grigore Ureche, Codrului, Emil Gîrleanu, Veselă, Îngustă, Școlii. Comisia de evaluare a ales oferta cu prețul cel mai mic. Finanțarea este asigurată în cazul drumurilor din comună afectate de calamități.

„În urma inundațiilor ce s-au produs în perioada 03.06.2019 – 12.06.2019 și în 23.06.2019 pe teritoriul administrativ al comunei Deleni, județul Iași s-au produs pagube însemnate din cauza faptului că drumurile și podețele existente nu asigură scurgerea apelor. Astfel, în cazul unor noi calamități, se vor produce inundații care vor afecta terenurile învecinate, dar și gospodăriile. De asemenea, străzile și podețele existente vor deveni impracticabile și locuitorii deserviți de acestea vor rămâne izolați. Precizăm faptul că în cazul producerii unui incendiu sau a unei urgențe medicale, echipajele de specialitate nu pot interveni și astfel sunt puse în pericol vieți omenești”, se arată în descrierea situației actuale.

Compania Națională de Investiții a finalizat și procedura din comuna Oțeleni

Nu în ultimul rând, recent, CNI SA a finalizat licitația pentru modernizarea drumurilor afectate de inundații, din comuna Oțeleni, județul Iași. Comisia de evaluare a stabilit că oferta cea mai bună aparține tot societății Conest SA. Valoarea finală a contractului a ajuns la 3.665.924 lei, fără TVA, aproape 770.000 de lei. Tronsonul de drum vizat de lucrările de reabilitare are o lungime de peste 3 kilometri. Constructorul va interveni pe străzile Pădurii, Râmnicului, Salcâmilor, Bisericii, Pescărușului, Morii.

„Ploile din ultima perioadă au colmatat șanțurile existente, ceea ce a făcut ca scurgerea apelor să se facă pe suprafața carosabilă, ducând astfel la apariția de gropi. În prezent, datorită spălarii părții carosabile, nu mai sunt asigurate condițiile normale necesare desfășurării traficului rutier, ceea ce are un efect defavorabil asupra condițiilor de circulație, prin apariția gropilor și burdușirilor în zone adiacente platformei de drum. Podețele de evacuare a apei colectate de șanțurile laterale drumului lipsesc, iar în zonele de intersecție cu drumurile laterale nu există podețe laterale care să asigure continuitatea scurgerii apelor”, se arată în caietul de sarcini.

În comună ar urma să fie construit și un cămin cultural, tot cu fonduri de la CNI.

Adauga un comentariu