News Flash:

DSP si Sanitas au "batut palma"

23 Iulie 2000
737 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, dupa patru ore de negocieri, a fost semnat contractul colectiv de munca pentru angajatii din Sanatatea ieseana, in care se stipuleaza clar garantarea locului de munca, a salarizarii si acordarii sporurilor prevazute de legislatia in vigoare. "Dupa zeci de adrese, la care nu am primit nici un raspuns oficial, in sfarsit, conducerea DSP a acceptat negocierile finalizate nesperat de repede cu semnarea contractului care este valabil un an. Astfel, prin semnaturile celor care l-au aprobat (DSP si CJAS) se garanteaza respectarea lui, de saptamana viitoare fiind declansate negocierile la nivelul unitatilor sanitare. Este abia un inceput de drum si trebuie sa vedem rezultatul negocierilor din spitale. Daca oamenii nu vor obtine banii conform Ordonantei 24, din lipsa unei finantari suficiente de la nivel central, greva generala pe termen nelimitat va incepe neconditionat", a declarat Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi. La randul sau, Petru Scripcariu, directorul Directiei de Sanatate Publica, se arata multumit de rezultat. "Contractul nu va putea fi respectat in lipsa unei finantari corespunzatoare a sistemului sanitar iesean. Cred ca aceasta problema poate fi rezolvata, deoarece primul-ministru a afirmat la Iasi ca la Casa Nationala a Asigurarilor Sociale de Sanatate exista un excedent bugetar fabulos, care trebuie deblocat si folosit acolo unde este nevoie", este de parere Petru Scripcariu. Ramane de vazut daca premierul se va tine de promisiunile facute la Iasi si cat de repede va descalci itele din Ministerul Sanatatii si Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, care trateaza cu indiferenta situatia din teritoriu. Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018051 (s)