News Flash:

Duelul celor mai longevivi antrenori din Liga intai

20 Octombrie 2006
1098 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionut Popa
• Dincolo de problemele de lot sau de dorinta Politehnicii de a amana meciul de duminica, intalnirea dintre Poli Iasi si Rapid reprezinta duelul celor mai longevivi antrenori din Liga I, Ionut Popa si Razvan Lucescu • In afara celor doua echipe, toate gruparile din prima liga si-au schimbat intre timp antrenorii • Maine, vor fi puse in vanzare biletele pentru intalnirea cu Rapid Bucuresti • La antrenamentul de ieri au participat in calitate de invitati minorii care se reabiliteaza in Penitenciarul de maxima siguranta din Iasi
Meciul dintre Politehnica Iasi si Rapid Bucuresti, din etapa a XII-a a Ligii I de fotbal, ii pune fata in fata pe cei mai longevivi antrenori ai momentului in primul esalon al tarii. Astfel, Ionut Popa, de la Poli Iasi, si Razvan Lucescu, la Rapid, sunt cei mai longevivi antrenori din Liga I pe banca unei echipe. Astfel, in afara celor doua grupari, restul formatiilor din prima liga si-au schimbat antrenorii intre timp, singurii care au scapat de furia conducatorilor fiind, deocamdata, Popa si Lucescu, chiar daca ultimul a fost demis pentru o noapte de la carma giulestenilor. In acest moment, Razvan Lucescu este la al treilea sezon consecutiv pe banca tehnica a formatiei de sub Podul Grant, in timp ce Ionut Popa se poate lauda cu aceeasi performanta, cu precizarea ca antrenorul nascut in Timisoara a preluat gruparea din Copou in etapa a IX-a a sezonului 2004-2005. Interesant este ca Lucescu junior a castigat in toate partidele pe care le-a disputat impotriva Politehnicii de cand ocupa postul de antrenor principal la Rapid. Mai mult decat atat, din cele 5 succese repurtate de rapidisti, in Cupa si in campionat, cu Lucescu la timona, nu mai putin de 4 au fost obtinute in fata antrenorului Ionut Popa. Popa asteapta revansa Dincolo de duelul tactic dintre cei doi antrenori, jocul de duminica este si un adevarat derby, tinand cont de locurile ocupate in prezent de cele doua formatii in ierarhia la zi a Ligii I. Astfel, dupa succesul din Trivale, Poli a urcat pe locul 6 in ierarhia interna, avand acelasi numar de puncte ca si Rapidul, adversarul direct din meciul de duminica, dar inaintea Politehnicii Timisoara, formatie in care s-au investit peste 20 milioane Euro, numai in ultimii doi ani de zile. Interesant este ca in cazul unui succes cu giulestenii Poli ar avea sanse sa urce chiar pe podiumul Ligii I, o performanta cu adevarat uriasa pentru o formatie care, fara bani, a luptat inca de la inceputul sezonului sa supravietuiasca in prima liga. In aceste conditii, duminica, Popa are sansa revansei in fata lui Razvan Lucescu, dar tehnicianul iesean se confrunta cu o grava criza de efectiv. Pe langa suspendatii Onut, Radu Ciobanu si Bilba, seful bancii tehnice a gruparii din dealul Copoului nu-i are la dispozitie pe Bernard, Miclea sau Ciubancan, toti trei accidentati, in timp ce Iurisniti este incert pentru partida de maine dupa-amiaza. Cum si Gavatorta a ales sa renunte la fotbal, Popa nu are la dispozitie aproape jumatate de echipa. De altfel, tehnicianul iesean a si incercat sa amane partida de duminica, dar gruparea de sub Podul Grant nu a fost de acord cu solicitarea Politehnicii. Maine se vand biletele In aceste conditii, meciul dintre Poli Iasi si Rapid Bucuresti se va disputa duminica, 22 octombrie, cu incepere de la ora 14.00, iar biletele vor fi puse in vanzare maine dimineata, la casele din jurul Stadionului Emil Alexandrescu. Data fiind importanta jocului cu Rapid, una dintre reprezentantele Romaniei in Cupa UEFA, sefii Politehnicii au decis ca un bilet la peluza sa coste 100 mii lei (10 RON), in timp ce unul la tribuna va costa 200 mii lei (20 RON), adica dublu fata de preturile obisnuite, dar la fel ca la meciul cu echipa campioana Steaua Bucuresti. De asemenea, la initiativa conducerii clubului Politehnica Iasi, antrenamentul de ieri dupa amiaza a fost deschis publicului. In aceste conditii, au participat, in calitate de invitati la sedinta de pregatire, minorii care se reabiliteaza in Penitenciarul de maxima securitate din Iasi. La incheierea antrenamentului, antrenorii si fotbalistii au oferit autografe spectatorilor prezenti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1521 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038598 (s)