News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

17 Ianuarie 2003
844 Vizualizari | 0 Comentarii
Eminescu si noi

In fiecare an, la mijloc de ianuarie, pretindem ca ni se face dor de Emi nescu. Si, ca sa ramana semn ca nu mai putem de dor, compunem articole ditirambice, in care punem la lucru impunatoarea zestre de poncife lasata de inaintasi. Peste an, prinsi cum suntem cu multe si marunte ocupatii, n-avem timp de Eminescu. insa pe 15 ianuarie (si pe 15 iunie), lasam balta trebile cotidiene, cat de insemnate, si gandul ni se indreapta, parca de la sine, catre el. E normal sa ne cinstim valorile, cu atat mai mult pe acelea de prim ordin. Numai ca declaratiile de iubire la date fixe trezesc, prin conventionalitatea situatiei, indoieli in privinta sentimentelor ce le amina. Imaginati-va un june indragostit lulea de o domnisoara, care i-ar marturisi acesteia cat o iubeste numai in ziua ei de nastere! Atentia cu care ne inconjuram valorile constituite atarna la noi de calendar. Ca sa-si aduca cineva aminte de un artist ori de un savant, acesta trebuie sa stea cuminte la rand: daca traieste, sa implineasca un numar rotund de ani; daca a trecut in lumea dreptilor, sa se adune un numar de ani macar la fel de rotund de la moartea sa. Ne planificam admiratia asa cum ne planificam vacantele. Asta vrea sa insemne ca nu l-am uitat pe Eminescu si ca ne pasa. La drept vorbind, cui ii mai pasa cu adevarat de Eminescu? Nu ma gandesc la cei cativa oameni de carte, a caror viata si-a gasit un tel in studiul biografiei si operei lui Eminescu. Acestia nici nu prea obisnuiesc sa iasa in fata la aniversari si praznice, preferand sa se arate doar cand socotesc ca pot aduce o geana de lumina in universul incarcat de penumbre al poetului. Ma gandesc la ceilalti, care tin mortis sa ne repete, an de an, ce simt ei intr-o asemenea zi, cat de mare le e admiratia pentru Eminescu si cat de nenumarate datoriile noastre fata de el. Pentru ei, 15 ianuarie e ocazia de a se infatisa dinaintea semenilor in chip de preoti ai templului eminescian, carora devotamentul si cunostintele de initiati le dau dreptul sa oficieze slujbe de pomenire si sa se stropseasca la indiferentii lor contemporani. Adevarul e ca tot acest spectacol ieftin are un scop mult mai terestru, acela de a lega, fie si astfel, numele autoinvestitilor preoti de Eminescu. Daca tot nu au scris vreun rand notabil despre el, macar sa se stie ca il apara. In miez de ianuarie, mediocritatile se prind zdravan de pulpana lui Eminescu, sa nu piarda cumva unica sansa de a li se retine numele. In fond, ce xvaloare de intrebuintare" mai are azi Eminescu? Teoretic, opera sa (poetica si gazetareasca) ar putea functiona ca model si ca exemplu. Cine ar invoca-o drept posibil reper estetic, moral, civic, ar avea toate motivele sa o faca. Practic insa, o asemenea investire e imposibila. Eminescu ar putea fi un reper valoric pentru o societate corect structurata axiologic. Dar intro lume a carei scara de valori e cu josul in sus si nu sunt semne ca va fi readusa in pozitia normala, raportarea, fie si circumstantiala, la Eminescu pare de-a dreptul hilara. Straina oricaror conditionari estetice, ierarhia in vigoare la noi n-are cum sa-l incapa pe Eminescu, decat cel mult ca o concesie facuta cutumei. Sa fie o intamplare ca tocmai scoala, care ar trebui sa asigure fundamentele unei educatii estetice, a consimtit sa renunte treptat la studiul valorilor asa -zicand clasice, in frunte cu Eminescu, in favoarea acelora inca neasezate si, deci, incapabile sa garanteze o perspectiva corecta? Nici sansele de a face din Eminescu un reper moral nu sunt mai mari intr-o lume pentru care respectul principiilor etice a cazut in desuetudine. Chemat sa ne calauzeasca pasii in ceasul de fata, el s-ar sufoca, probabil, de nesfarsita mizerie morala ce curge din noi. Cat despre spiritul civic al jurnalistului Eminescu, ce sa mai vorbim? Insuportabil prin luciditate si franchete acum o suta douazeci de ani, el ar fi macar la fel de incomod si acum, avand toate sansele sa infunde puscaria, precum atunci a infundat ospiciul. Eminescu ramane visul frumos si curat al unei umanitati care a uitat sa mai viseze. Nu e loc pentru Eminescu printre noi. Dar poate va fi intr-o buna zi, cand ne vom trezi din cosmarul caragialesc ce ne devoreaza.
Alexandru Dobrescu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020200 (s)

loading...