News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

25 Octombrie 2004
937 Vizualizari | 0 Comentarii
Parada dascalilor

Cand termina liceul, absolventul se uita spre o scoala superioara cu gand sa se califice intr-o profesie. Inainte, erau cateva mari centre universitare si alte cateva mai mici. Pentru cine voia sa invete carte, alegerea depindea in primul rand de reputatia scolii. Asa ca majoritatea absolventilor seriosi luau calea Bucurestilor, a Clujului ori a Iasilor, unde calitatea dascalilor era garantia pregatirii temeinice. Acum, tara e plina de scoli superioare, de stat sau private, infiintate in mai toate capitalele de judet, ba chiar si in orase mai mici. Doar in comunele mai rasarite, universitatile intarzie deocamdata sa apara. Oricum, o asemenea inmultire a lor incurajeaza ideea ca am fi un popor de profesori universitari. Ceea ce e departe de a fi adevarat.
Altadata, profesorii se numarau pe degete, fiind in primul rand autoritati in disciplinele pe care le predau. La Literele de la Iasi, au fost profesori Ibraileanu, Alexandru Philippide, Calinescu, iar in timpurile mai apropiate - Const. Ciopraga, Alexandru Dima, Petru Caraman, Gh. Ivanescu, Val. Panaitescu, Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Mihai Dragan, Ion Constantinescu, Liviu Leonte, Elvira Sorohan. Profesorul nu era un simplu colportor de informatie, ci, daca nu chiar initiatorul unei directii de cercetare, atunci cu siguranta un creator de puncte de vedere, concretizate in lucrari de referinta. A fi profesor universitar si a nu avea in spate o opera originala era o contradictie de termeni.
Exigentele zilelor noastre sunt incomparabil mai mici si originalitatea operei nu-si mai gaseste loc intre ele. Cateva brosuri de popularizare, cateva articole in presa locala sau in necititele Anale, cateva insailari cu aparatul critic abundent, neluate de nimeni in seama, sunt mai mult decat indestulatoare pentru revendicarea titlului de profesor universitar. Si, de-ar fi vorba numai de revendicare, inca n-ar fi nimic. Dar a revendica a ajuns sinonim cu a obtine.
La Iasi, majoritatea filologilor de oarecare anvergura a iesit la pensie ori a fost pensionata cu de-a sila, desi cei ce abia asteptau sa le ia locul sunt prea marunti pentru niste haine asa de mari. O veche cutuma zice ca cel ce a intrat in universitate ca preparator e musai sa se pensioneze de acolo ca profesor. Avansarea la termene precise e obligatorie, garantand o existenta nu neaparat prospera, insa sigura. Iar cine nu primeste gradul superior la soroc are tot dreptul sa se considere nedreptatit si sa se burzuluiesca. Opera, candva de capatai, e, acum, o biata exigenta formala, ce se implineste peste noapte cu doua recenzii si o carte scoasa la o editura de familie.
Si vine absolventul de liceu si, dupa ce se inscrie la facultate, se minuneaza de ce vede. Si-si compara noii profesorii cu fostii dascali din liceu, care-l incurajasera sa urmeze literele. Si comparatia, favorabila celor din urma, e insotita de regretul ca le-a dat ascultare.
Deceptia, considerabila, ar putea fi evitata intr-un singur mod, pe care e de mirare ca Universitatea ieseana nu-l practica. Anume, atunci cand isi prezinta, inaintea fiecarui an universitar, oferta de studii, fiecare scoala superioara sa faca publice si CV-urile profesorilor de la toate disciplinele. Asa, ca sa stie din timp viitorul student pe ce poate conta.
Alexandru Dobrescu
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1209 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013320 (s)