News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

1 Noiembrie 2004
1236 Vizualizari | 0 Comentarii
Memorie de politician

In primavara lui ‘90, mergeam la Ministerul Culturii cu gand sa rezolv unele probleme pentru revista la care lucram. Dau sa urc in lift, cand ma aud strigat. Ma intorc, ma uit in dreapta si-n stanga. Nimeni. Ma uit mai atent si vad ca din peretele de marmura se desprinde o umbra, care-mi face semne disperate cu mana. Penumbra holului nu ma lasa sa ghicesc cine ar putea fi. Abia cand se apropie il recunosc. E un iesean de-al nostru, dascal sters cu care abia daca schimbasem pana atunci doua saluturi si trei propozitii de circumstanta. Imi strange mana cu neasteptata efuziune, cu trupul aplecat cu devotament spre inainte, in vreme ce fata i se deschide intr-un zambet larg si unsuros. Imi trag mana careia se incapatana sa nu-i mai dea drumul.
- Ce bine ca v-am intalnit!
Probabil ca pe chipul meu se citeste mirarea, caci urmeaza precipitat:
- As vrea sa intru la domnul ministru, sa-l rog sa ma ajute.
- Si de ce nu va duceti la el?
- Am fost, numai ca sefa de cabinet nu ma lasa. Zice ca e foarte ocupat.
- Pai, mai asteptati!
- Nu pot, ca pierd trenul. Stiu ca-l cunoasteti, n-ati putea sa interveniti ca sa ma primeasca acum?
Privirea rugatoare si palmele adunate cu umilinta la piept ma conving. Urcam la ministru. Vorbesc cu sefa de cabinet, intru la ministru, ii spun de ce am venit, "Sa intre!" zice el, si plec dupa treburile mele.
N-am stiut niciodata ce a discutat ieseanul nostru cu ministrul, nici daca oful lui a gasit ascultare si rezolvare favorabila. De altfel, nici nu l-am mai vazut multa vreme de atunci. Aflasem din gazete ca intrase in politica, unde avusese o ascensiune rapida, devenind parlamentar, ba chiar vicepresedinte de Camera, ca era eminenta cenusie a daraverilor locale, unde nimic nu se mai facea si desfacea fara incuviintarea sa.
Intamplarea a facut sa-l intalnesc acum cativa ani, la o sarbatoare culturala. Cand l-am salutat, m-a fixat cu o privire intrebatoare, parca incercand sa-si aduca aminte cine sunt.
- A, domnul Dobrescu! a scapat din varful buzelor dupa o pauza stanjenitoare. Ce mai faceti?
- Bine! raspund eu in virtutea inertiei.
Metamorfoza insului de pe holul Casei Scanteii e atat de mare, ca ma trezesc zambind. Iar zambetul i se pare barbatului politic preludiul unei solicitari. Asa ca asteapta plictisit. Nu stiu ce demon ma impinge sa intru in joc si sa adaug:
- Cand ati avea cinci minute pentru o discutie despre starea culturii locului?
- Stabilim o intalnire prin secretara.
I-am multumit si, dupa cateva zile, am sunat-o pe secretara, care, intr-adevar, mi-a fixat intalnirea intr-o dimineata mai lejera a barbatului politic. Numai ca, in ziua cu pricina, agenda dumnealui suferise modificari neprevazute. Si am convenit asupra altei dati. Cand, fatalitate, agenda fusese data iarasi peste cap, asa ca a urmat o noua amanare. N-am mai insistat, insa secretara ma mai anunta si acum, la rastimpuri, de schimbarile survenite peste noapte in programul barbatului politic, mereu dispus sa stam de vorba, dar impiedicat de inaltele indatoriri sa o faca.
Dar daca ar fi fost la mijloc o problema reala, de viata si de moarte?
Alexandru Dobrescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2131 (s) | 22 queries | Mysql time :0.096230 (s)