News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

28 Ianuarie 2005
1230 Vizualizari | 0 Comentarii
Invazia formelor fara fond

Acum aproape un veac si jumatate, Maiorescu tragea un semnal de alarma in privinta invaziei formelor fara fond, rezultate prin crearea de institutii lipsite de continut. Ceea nu stia atunci Maiorescu e ca acestea pot lua nastere, deopotriva, prin degradarea substantei institutiilor existente. Am dat si altadata exemplul marului frumos pe dinafara, dar putred in interior, pentru a sugera ca inadecvarea miezului la coaja, a fondului la aparentele ce il imbraca duce, in cele din urma, tot intr-acolo.
Un minister care nu se mai ingrijeste de bunurile statului, ci da iama in ele, praduindu-le spre folosul unuia sau al altuia, o justitie care inceteaza sa mai faca dreptate, preferand, in pofida evidentelor, sa dea curs intereselor diversilor potentati, o politie ale carei anchete nu mai urmaresc scoaterea la lumina a adevarului, ci reformularea acestuia in permanenta dauna a hotului de pagubas, un parchet conceput anume pentru a stavili coruptia, dar preocupat in realitate de protejarea ei prin orice mijloace - sunt cateva exemple de severa degradare a fondului initial, ajuns in situatia de a contrazice exigentele formei.
Orice incalcare de catre un obiect a propriului criteriu de definitie inseamna o victorie a formei goale. Inainte vreme, scriitorul era persoana capabila sa elaboreze o opera literara. Astazi, a fi scriitor va sa zica a scrie romaneste, cateodata nici atat. Dovada ca Uniunea scriitorilor a luat asemenea proportii, incat are toate sansele sa se transforme intr-un sindicat al cunoscatorilor de limba romana. Caci orice veleitar dispus sa-si rupa de la gura pentru tiparirea catorva brosuri nedeschise de nimeni devine aproape automat membru al ei, revendicandu-si cu obraznicie dreptul de a fi tratat cu masura cuvenita scriitorilor profesionisti. Si, din cate aud, celelalte uniuni de creatie nu stau nici ele mai bine. Inainte vreme, editorul era persoana priceputa in editarea stiintifica a textelor, cel care supraveghea procesul de multiplicare a manuscrisului numindu-se redactor de editura. Azi, fiecare cetatean care-si deschide o editura intr-un subsol de bloc se cheama ca este editor, pretinzand cu nerusinare ca se pricepe sa editeze si chiar aruncand pe piata "editii" inutilizabile. Inainte vreme, profesorul universitar avea in spate o opera, recunoscuta drept contributie la progresul domeniului de care se ocupa. Acum, profesor universitar este orice individ care si-a incropit prin colportaj cateva volumase, tiparite la edituri de buzunar, din care le citeste cu importanta nefericitilor de studenti. Inainte vreme, un titlu academic era o garantie de competenta. De inalta competenta. Astazi, cand diploma de licenta si-a pierdut orice greutate, posesorul ei avand toate sansele sa fie la fel de ageamiu ca si inainte de a o dobandi, nici macar patalamaua de doctor intr-o disciplina nu mai spune nimic despre calitatile intelectuale ale titularului. Inainte vreme, ziaristul era nu doar o persoana informata, dar si un creator de opinie. Intre timp, ziarist isi zice orice corigent la limba romana care, negasind un loc de munca pe masura nepriceperii sale, s-a intamplat sa fie angajat la un ziar.
Unii sunt de parere ca, in cazul institutiilor, vointa politica ar putea opri degradarea fondului. Desi, daca stam stramb si judecam drept, asta ar insemna indepartarea din alcatuirea lor a tuturor celor care au participat la intretinerea acestui proces. Ce te faci insa cu profesiunile, golite si ele de substanta prin invazia incompetentei?
Alexandru Dobrescu
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014581 (s)