News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

18 Februarie 2005
652 Vizualizari | 0 Comentarii
Recunostinta prin terfelire

Nu stiu cum se intampla, dar ori de cate ori cineva se distinge intr-un domeniu oarecare, trebuie neaparat sa apara altcineva, care sa-i caute cu lumanarea slabiciunile si, odata descoperite, sa le transforme in pacate capitale. Nu exista om fara defecte, insa micile defecte ale oamenilor mai rasariti obisnuiesc sa capete in ochii nostri dimensiuni astronomice, impiedicandu-ne sa le pretuim cum se cuvine performantele. Ceea ce toleram in mod aproape reflex egalilor nostri ori celor presupusi a ne fi inferiori, ne e peste puteri sa acceptam in cazul autorilor de fapte ce merita a fi luate in seama. E modul nostru de a sugera ca, de fapt, nu sunt nici pe departe atat de breji pe cat se zice, ca - din contra - ne seamana in toate, de nu cumva ii depasim binisor in unele privinte, si numai intamplarea a facut sa se apuce de o treaba, pe care - de ne-am fi pus mintea - am fi dus-o la bun sfarsit cu rezultate infinit superioare. Avem un talent extraordinar de a ne ponegri valorile, coborindu-le la nivelul invidioasei noastre micimi. In loc sa ne bucure, izbanda mai daruitului nostru semen ne provoaca insomnii si ceea ce ar trebui sa fie respect si, poate, recunostinta se preface in ostilitate fatisa. Decat sa ne concentram putinele energii intr-o directie folositoare, preferam sa le cheltuim scotocind cotloanele, doar-doar vom gasi un motiv cat de mic spre a-i stirbi reputatia. Nici o personalitate din cate a nascut acest neam nu a scapat neintinata. Savanti, artisti, ganditori au trebuit sa suporte fara discriminare inaltele si agresivele "exigente" ale marunteilor in mijlocul carora au trait, cateodata si ale urmasilor acestora. Nici o clipa nu s-au intrebat piticii daca stramta lor minte are instrumentele potrivite pentru a-i judeca pe Gulliveri. Dimpotriva, s-au considerat indreptatiti sa o faca si, cum nu-i puteau inghesui in nepotrivitele lor masuri, se intreceau in a le scurta picioarele, invocand in favoarea operatiei sacrele principii ale democratiei, care, siluite pe cat i-a dus mintea, i-ar da dreptul prostului sa-l cenzureze pe destept, nepriceputului pe iscusit, canaliei pe onest, naravitului in rele pe cel cu frica de Dumnezeu. Catorva Gulliveri romani li s-a facut lehamite si, precum un Draghicescu, au luat calea unor lumi mai putin nerecunoscatoare. Insa majoritatea lor au ramas aici, luptandu-se cu naravurile locului si incercand sa le indrepte. Fireste ca n-au reusit decat sa fie terfeliti in fel si chip de piticaniile solidare, pentru care simpla lor existenta era motiv de suferinta. Caci ascutimea mintii si talentul, nedistribuite din pacate in mod egal, dor mai tare decat ranile cele mai adanci si unicul leac intrebuintat cu succes pentru atenuarea durerii, altminteri de nevindecat, a ramas tot stramoseasca ponegrire, renumita tocmai fiindca lasa urme chiar si dupa spalari repetate. Ultima realizare a piticilor ridicati pe varfuri ca sa para mai inalti este tavalirea marelui antrenor al nationalei de gimnastica, Octavian Bellu, prin noroaiele secretate de supraproductivele lor constiinte. Sa nu intram, totusi, in panica: Alti Gulliveri isi asteapta cuminti randul la maculare.

P.S. Indignat ca mi-am permis sa atrag atentia asupra insanitatilor la adresa lui Eminescu, de a caror raspandire e direct raspunzator, insul pe nume Daniel Corbul reactioneaza in singurul mod ce-i este aproape si ma ameninta cu justitia. Lucru oarecum de mirare, caci nu-mi amintesc sa fi facut vreo referire la sursele de finantare ale publicatiei in cauza, despre care presupun ca sunt eminamente private, nici la cazierul "cultural" al dumisale. Ideea de a recurge la judecata spre a salva ce mai e de salvat dintr-o asemenea mizerie mi se pare in deplin acord cu fizionomia sa intelectuala si morala si nu pot decat sa astept cu maxim interes punerea ei in opera. Desi, nici o instanta nu va putea sterge vreodata stigmatul imprimat pe un obraz intr-atat de tabacit incat sa-l ia drept accesoriu de frumusete.
Alexandru Dobrescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019606 (s)

loading...