News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

1 Aprilie 2005
1003 Vizualizari | 0 Comentarii
1 aprilie De parca in restul anului ne-am speti spunand adevarul, ziua de azi e consacrata prin traditie pacalelilor, adica minciunilor mai mult sau mai putin gogonate. Deprinderea de a turna gogosi (cateodata gratuite, nascute din pura placere de a fabula, dar cel mai adesea cu limpedea intentie de a ne induce semenii in eroare) e, fireste, mai greu de schimbat. Ar trebui, totusi, sa aiba si adevarul, cum atatia vitregiti ai soartei, macar o zi a lui, in care - prin consens - vorbele si faptele noastre sa fie ofranda pe altarul uitat 364 de zile pe an. Si nu cred sa existe zi mai potrivita pentru aceasta decat 1 aprilie. Mai ales ca, pana sa-si intre noua sarbatoare in drepturi si sa devina obicei, nimic din cele zise ori scrise pe durata ei nu va fi luat in serios. Asadar nici randurile care urmeaza. Acum vreo treizeci si ceva de ani, pe cand eram proaspat redactor la "Convorbiri literare", o cunostinta din studentie m-a rugat sa intervin pe langa conducerea revistei pentru a fi primita in redactie. Si cum parea sa aiba oarecari dispozitii literare, si cum, intamplator, exista un post liber, am facut-o. Nu cred ca interventia mea a fost hotaratoare. Cunoscutul in cauza avea o puternica sustinere pe linie de "cadre", insa dorea probabil si asentimentul formal al redactiei. Oricum, a fost angajat si o vreme a lasat impresia ca nu mai stie cum sa-mi multumeasca pentru sprijin, aproape sufocandu-ma cu amicitia lui. S-a intamplat insa ca, intr-o buna zi, cautand pe biroul sau un material ratacit, am dat printre hartii de o pagina scrisa ingrijit ce mi-a atras atentia: era relatarea unei conversatii petrecute in redactie cu cateva zile inainte. Incepea cu cuvintele: "In ziua de..., tovarasii..... au discutat despre..." Era o relatare amanuntita si, pe cat imi aduceam aminte, fidela, consemnand inclusiv bancurile politice, in voga pe atunci, si aluziile de aceeasi natura: cutare a spus cutare anecdota, la care a ras cutare, cutare s-a exprimat ca lucrul cutare nu e tocmai in ordine si cutare i-a tinut isonul, ba a mai si adaugat ca... etc. Iar un cutare eram chiar eu. Banuiam ca si in redactia noastra existau persoane purtatoare de cuvant. Cateva numai ca nu au marturisit-o dupa ce infruntasera voiniceste "bidonul linistit", lectura favorita din Solohov. Dar ca tocmai acela care imi declara recunostinta eterna practica acest sport pe spinarea mea, asta intrecea, in naivitatea-mi de atunci, orice asteptare. Asa ca, indata ce a aparut in redactie, i-am pus sub ochi buclucasa foaie. Roseata-i din fire s-a facut brusc stacojie si m-a intrebat iritat cu ce drept i-am umblat in hartii. Apoi s-a calmat, oferindu-mi o explicatie prea incalcita ca sa fie si convingatoare: ca tine un jurnal unde noteaza absolut orice vede si aude, intentionand sa valorifice candva materialul intr-un roman-colaj, cu insertii din presa si cu pasaje din scrieri beletristice, dar ca-si uitase jurnalul acasa si, spre a nu uita detalille, le asternuse in fuga acolo. M-am prefacut multumit de lamuriri, vazandu-mi de treburi ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Insa din acea zi un perete de raceala s-a interpus intre noi, exagerata-i solicitudine nereusind sa-l subtieze, necum sa-l topeasca pe de-a-ntregul. Poate ca neplacuta intamplare ar fi ramas ingropata intr-un ungher al memoriei daca, intalnindu-mi de curand vechiul cunoscut, ajuns in ierarhia unei institutii dinaintea careia facuse greva in ‘90 pentru inlaturarea persoanelor presupuse a fi colaborat cu, il citez, "odioasa securitate", si schimband cateva amabilitati, nu mi-ar fi propus, nitam-nisam, sa faca diligente pentru a mi se oferi un post acolo. "Desi n-ai merita" – a tinut sa adauge – "pentru ca n-ai fost fair-play cu mine". Sfruntarea ma lasa, si la anii pe care-i am, fara replica. Am zambit deci, rostind un ambiguu "Tot ce se poate", in timp ce ochii mintii revedeau momentul in care, cu trei decenii in urma, chipul rosu din fire al cunostintei mele batea bine in stacojiu. Chiar daca ar fi declarata ziua adevarului, 1 aprilie tot douazeci si patru de ore ar avea, rastimp prea scurt pentru cunostinta mea de o viata ca sa ma confirme. Incat ma resemnez sa astept cu fireasca nerabdare prima zi din aprilie viitor. Alexandru Dobrescu
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1411 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025145 (s)