News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

8 Aprilie 2005
709 Vizualizari | 0 Comentarii
Amatorisme

Mi-am promis sa nu mai merg la National, macar pana s-o mai primeni cat de cat sala, s-o mai bate praful din fotoliile roase si din draperii, s-o mai rade slinul de pe peretii parca mancati de lepra, s-o inlocui, eventual, panza de la fosa, semanand tot mai tare a carpa de spalat podele, si, de ce nu?, s-o mai schimba ceva in conceptia artistica a conducerii asupra menirii unui asemenea teatru. Insa nu m-am tinut de promisiune. "Hai, domnule", zice nevasta-mea, "ca n-am mai vazut un spectacol de nu mai stiu cand!" Puteam sa spun nu? Si ne-am dus.
Seara de premiera. Lume si mai asa, si mai asa. N-apucam sa intram bine, ca suntem intampinati de director, care ne imbratiseaza si ne pupa zgomotos pe obraji, in semn de prietenie sincera si eterna. Intre obiceiurile ce-mi repugna, pupaturile masculine ocupa unul din primele locuri. Ma pregatesc sa-mi spun oful cu voce tare, dar se vede ca expresia chipului meu e mai mult decat graitoare, caci ghiontul scurt al nevesti-mi ma impiedica sa devin tautologic. Tot ce era de zis a fost zis, asa ca patrundem in sala, ne cautam locurile si asteptam sa inceapa reprezentatia.
Fiindca, uitam sa precizez, se joaca "Peer Gynt", tulburatoarea meditatie a lui Ibsen asupra sensului vietii. N-am sa spun nimic despre talentul dramaturgului de a vorbi simplu despre lucruri profunde, despre poezia textului ori despre simbolurile care circula la suprafata si in subteranele lui. Nici despre muzica si costume, indaratul carora se simta mana de profesionist. Pentru ca randurile de fata nu aspira sa fie o cronica dramatica, ci vor sa marturiseasca o stare: starea de perplexitate a spectatorului fata de doi dintre interpretii principali. Probabil din pricina desavarsitei lor inadecvari, am si avut impresia ca asist la o reprezentatie de amatori. In rolul titular, Adrian Paduraru e o catastrofa. Omul asta nu stie decat sa strige vreme de doua ceasuri si jumatate, facand din Peer Gynt un orator de doi bani. Nu simte catusi de putin complexitatea personajului, plimbat pe scena ca o haina de imprumut. Iar vocea, doamne, nelucrata, liniara lui voce, reuseste sa distruga momentele de lirism prin soapte in stare sa destepte si mortii.
Daca unui actor cu scoala avem tot dreptul sa-i cerem, nu talent, care oricum se gaseste mai rar, dar cel putin o abordare corecta, profesionista a rolului, cu interpreta lui Solveig, o eleva de liceu, preferata probabil unei actrite din pricina candorii, s-ar cadea sa fim mai ingaduitori. Putem, in schimb, sa ne intrebam de ce nu s-a lucrat cu ea, de ce n-a fost invatata sa-si invinga stinghereala, sa mearga, sa vorbeasca, sa respire, chiar sa taca.
Probabil ca, pe scena vreunei case de cultura, aceste flagrante gafe de distributie inca ar mai fi tolerate. Desi ma tem ca si acolo pretentiile vor fi fiind ceva mai mari. Dar scena unui ditamai teatru national reclama, totusi, alte exigente, dinaintea carora experimentele amatoristice de felul inscenarii lui "Peer Gynt" n-au decat sa se retraga rusinate.
Drept care mi-am repetat solemn mai vechea promisiune si mi-am fixat pedepse in caz de nerespectare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1295 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013718 (s)