News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

27 Mai 2005
1124 Vizualizari | 0 Comentarii
Reperele morale

Dupa tableta de saptamana trecuta, am primit un telefon pe cat de anonim, pe atat de indignat. Domnul de la capatul firului avea o mare nedumerire si tinea sa si-o risipeasca. Asa ca m-a intrebat abrupt ce drept am eu sa judec, in vazul tuturor, faptele unor semeni de-ai nostri, nesocotind imprejurarile in care au fost comise. Oare voi fi uitat, m-a chestionat retoric dumnealui, in ce fel de lume am trait pana in ‘90 si cat datoreaza gesturile noastre de atunci presiunii cateodata strivitoare a vremurilor? Fireste ca n-am uitat. Dar tocmai pentru ca am trecut prin acele timpuri si am, deci, termen de comparatie, pot sa spun ca ticalosiile raman, indiferent de conditiile in care s-au produs, tot ticalosii. Imprejurarile le confera eventual circumstante atenuante sau agravante, insa nu au puterea de a le transforma in opusele lor. Nimic nu va scuza vreodata distrugerea (fizica ori morala) a omului de langa noi. Nici macar conditionarea supravietuirii noastre de ea.
Pe de alta parte, faptele evocate erau demult cunoscute si nu cred ca as putea fi acuzat de indiscretie. Despre unele relatasera chiar autorii lor (in clipele de cumpana ale existentei sau dupa consumarea acestora) ori diversi martori oculari; altele ajunsesera in neiertatoarea "gura a lumii", asteptand doar sa fie puse pe hartie spre a nu se pierde. Incat eu n-am facut decat sa le adun de pe unde se aflau, sa le leg intre ele si sa sugerez nevoia de a trage invataminte. Fiindca o buna parte dintre suferintele lumii de azi vine din suficienta cu care ne tratam trecutul si din inconstienta cu care-i repetam greselile.
Si mai e ceva, inca mai important. Distinsii contemporani al caror drum in viata a fost pavat cu cadavre nu se multumesc sa-si incheie existenta in tovarasia inconfortabila a remuscarilor. Cu o nerusinare ce sfideaza imaginatia, ei tin sa fie si acum in centrul atentiei, ba nu se sfiesc a-si potopi semenii cu usturatoare lectii de morala. Iar semenii tac, din nestiinta ori din jena, lasandu-i sa uzurpe locul vacant al reperelor morale. Aici e radacina crizei prin care trece societatea romaneasca de azi, in substituirea valorilor autentice cu false valori, in strecurarea organizata a nemernicilor sub hainele nerevendicate ale constiintelor civice, in distribuirea sistematica a hotilor in roluri de negustori cinstiti si a saracilor cu duhul in roluri de "boieri ai mintii". Ce viitor poate avea o societate in care ticalosii trec drept expresii vii ale invataturilor decalogului, handicapatii mintali drept pilde de gandire, balbaitii drept culmi ale oratoriei sau veleitarii drept mari artisti? De la inaltimea fotoliilor in care s-a cocotat, Impostura cheama in juru-i tot impostura.
Aceasta inflorire fara precedent a imposturii intelectuale, artistice si mai ales morale, libere sa-si faca de cap fara a trebui sa dea socoteala cuiva, m-a indemnat sa evoc saptamana trecuta cosmarul trait in ultimii ani ai vietii de profesorul Mihai Dragan. Pentru ca asemenea cabale n-au fost exceptii, cum nu sunt nici acum. Si pentru ca cele de astazi sunt puse la cale tot de aceiasi maestri de ceremonii sau de ascultatorii lor invatacei. Si pentru ca acest tip de vampirism moral (caci se hraneste cu sange) ameninta sa devina filozofie practica.
Am comis o singura greseala, de care mi-am dat seama abia in urma iritatului telefon anonim: aceea de a nu fi pomenit numele celor direct raspunzatori (desi ei se stiu prea bine, iar memoria colectiva nu i-a sters inca din incapatoarele-i arhive), preferand sa-i invoc sub titlul generic de "colegi" ai prematur disparutului profesor. M-am gandit insa ca deplina-mi franchete ar putea fi interpretata de binevoitori ca o forma de delatiune. Dar despre ce delatiune ar putea fi vorba cand, intr-o scrisoare publicata postum, victima insasi caligrafiase in clar numele unuia dintre "inchizitori", actualul sef al catedrei de literatura romana de la universitatea iesana, si cand, intr-un jurnal tiparit tot postum, un temporar apropiat al lui Nicolae Cretu consemna socul trait de fiica acestuia atunci cand si-a surprins parintele compunand informari catre organele abilitate sa le primeasca? Nu stiu ce parere va fi avand persoana in cauza despre lumina in care il asaza aceste relatari. Cum nu stiu nici ce pareri au Facultatea de litere si Universitatea despre delicata situatie in care documentele cu pricina le arunca. Cred insa ca si insul, si institutia de invatamant datoreaza explicatii publice. Fiindca din doua una: ori faptele in chestiune se dovedesc simple inventii, situatie in care Nicolae Cretu are dreptul la reparatii, ori adevarul e de partea celor disparuti, situatie in care afectatul obraz al Universitatii e indreptatit sa pretinda satisfactie. Chiar asa: de ce pune capat Universitatea discutiilor nu tocmai magulitoare despre unele dintre cadrele ei solicitand limpezirea trecutului lor de catre CNSAS?
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1401 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029887 (s)