News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

5 August 2005
1053 Vizualizari | 0 Comentarii
Complexul limbricului

Pentru ca natura nu i-a dat o statura pe masura asteptarilor si-i e peste puteri sa se impace cu grozava nedreptate, poarta incaltari de comanda cu talpa dubla si tocuri inalte, menite a-l apropia de standardele firii. Ba, daca intamplarea il aduce in preajma vreunui ins cu altitudine peste medie, se inalta voiniceste pe varfuri, vrand sa stearga astfel scandaloasa – dupa el – diferenta de nivel. Nevoit sa acopere prin asemenea artificii distanta ce-l desparte de limita inferioara a normalitatii si sa indure cu stoicism carceii provocati de istovitorul mers "pe poante", isi varsa intreaga suferinta asupra celor din jur, vinovati ca sunt ceva mai bine crescuti. De i-ar sta in puteri, le-ar pune piedica, doar ca sa se simta, cand ii vede in patru labe, mai presus decat ei. Insa nu poate, asa ca se multumeste sa le vaneze cu lumanarea cusururile, cat de neinsemnate, sa le amplifice pana la proportiile pacatelor capitale si sa le faca publice cu aerul senin al observatiei stiintifice. O nevindecabila aversiune fata de masura comuna a umanitatii se afla la obarsia conduitei tuturor maruntilor acestei lumi, care nu cunosc dorinta mai fierbinte decat strivirea sub calcai a celor ce-si permit sa-i insulte prin simplul fapt ca exista. Din randurile lor s-a recrutat majoritatea tiranilor, in a caror seama cad atatea dintre ororile ce au patat istoria omenirii.
Vechiul meu cunoscut a crescut binisor, chiar parca un pic peste medie, incat cu greu l-ai putea banui ca sufera de "complexul limbricului". Problema lui – in aparenta diferita, de fapt aceeasi – priveste facultatea de a intelege, care nu-l slujeste decat pana la o anumita altitudine. Fiecare dintre noi are o limita a intelegerii lucrurilor, dincolo de care ne e peste putinta a urca oricate stradanii am depune. Numai ca limita cunoscutului meu e periculos de joasa. In studentie, si-a mascat handicapul memorand impecabil cursurile si turuind la examene subiectele de pe bilete. Noroc ca nu-l intrerupea nimeni. Apoi, devenit profesor, le recita copiilor lectiile, pretinzandu-le sa-i urmeze exemplul. Altminteri, avea reputatie de dascal cumsecade, caci trata cu ingaduinta poznele neastamparatilor invatacei. Un singur lucru nu le permitea cu nici un chip: sa intrebe. Intrebarile il scoteau parca din minti, incepea sa urle la ei din senin, amestecand printre grelele vorbe ce-i ieseau din gura invinuirea de purtare necuviincioasa. Asta faceau, va sa zica, nemernicii de copii cand se incumetau sa-l intrebe una ori alta: il insultau, ii lezau demnitatea de profesor! O asemenea prestatie didactica nu putea ramane, fireste, nerasplatita. Numit director de scoala, a fost avansat degraba inspector, pe urma inspector general si, in fine, director general in minister. Ascensiunea s-a rasfrant mai ales in vestimentatie, cu fiecare treapta mai eleganta, insa oroarea de intrebari si-a pastrat-o nestirbita. Toti imprudentii din subordine care au avut neprevederea sa-i solicite explicatii s-au vazut nevoiti sa plece, lasand locul altor colaboratori, de o tonica docilitate.
S-a nimerit sa asist la o dezbatere coordonata de vechea mea cunostinta. A prefatat discutiile cu o serie lunga de banalitati bine simtite, reluate cu entuziasm de cativa dintre invitati. Estimp, cunostinta mea dadea aprobator din cap si puncta prin propozitii scurte si imperative ideile considerate principale. La un moment dat insa, a cerut cuvantul un tanar si, dupa ce si-a exprimat dezacordul cu cele zise pana atunci, a propus o alta tratare, mai la obiect, a temei. Ma uitam la cunoscutul meu si nu-l mai recunosteam. Alb la fata, cata spre vorbitor cu o privire rea, nimicitoare. Cuvintele tanarului, inchegand pentru ceilalti un firesc punct de vedere, capatau pentru el greutatea de nesuportat a insultelor, lovindu-i obrajii palizi aidoma unor palme date din toata inima. L-a intrerupt cu brutalitate, sugerandu-i sa puna mana pe carte si, de e posibil, sa mai reflecteze asupra subiectului, dupa care a pus capat dezbaterii, invitandu-ne la o gustare, unde – a tinut sa adauge – altfel se inlantuie ideile. "Ai mai pomenit atata obraznicie? Unde au disparut respectul si bunul simt de altadata?" m-a intrebat sorbind din cupa cu sampanie frantuzeasca. Ce-i puteam raspunde? Am preferat sa zambesc, amintindu-mi ca statura omului obisnuit e o sfidare la adresa fiecarui liliputan, iar mintea deprinsa a gandi – o jignire a oricarui limbric intelectual.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024217 (s)