News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

28 Octombrie 2005
1216 Vizualizari | 0 Comentarii
Un om cumsecade

Cand da nas оn nas cu tine, chipul i se lumineaza instantaneu, ca si cum si-ar fi vazut visul cu ochii, оti strange mana оntr-o mana rece si umeda, aproape lipicioasa, si nu-i mai da drumul, de parca ar vrea sa eternizeze fericita clipa, iar glasu-i, numai miere, sopteste vibrand de emotie: Cat ma bucur sa va vad!, dupa care prinde sa te оntrebe tot soiul de detalii despre tine si familie, de ai zice ca starea-ti de sanatate, singura la care n-avea raspuns, оl оmpiedicase de o buna bucata de vreme sa-si vada de treburi. Avalansa оntrebarilor nu-ti lasa ragaz sa intervii, nici macar eliptic, asa ca, strivit sub greutatea lor, suporti fara a cracni si ceea ce le urmeaza: potopul declaratiilor de dragoste, rostite pe nerasuflate, ca o poezie simtitor recitata de un elev fruntas. Daca nu te fura cumva vorbele altminteri magulitoare, te captiveaza fara doar si poate permanenta unduire a personajului, ale carui membre luneca оn ritmul propozitiilor susuratoare оn felul leganarilor unei celebre reptile dintr-un celebru desen animat al lui Disney, оncat nu e de mirare ca, la prima vedere, esti оnclinat a-l banui de alte alea. De fapt, omul e – cel putin оn aceasta privinta – la locul lui, dar tine sa-ti intre cu orice pret sub piele si toata gimnastica ondulatorie practicata, laolalta cu elogiile ce par a nu mai avea capat, vor doar sa te оncredinteze de netarmurita admiratie pe care ti-o poarta si de neprecupetitu-i devotament, sunt o forma de castigare a bunavointei.
Ce om cumsecade! zic unii si altii dupa ce au ocazia sa-i urmareasca prestatia. Ai zice si tu la fel, de nu te-ar intriga exagerarile purtarii dumnealui. Fiindca, oricat de оncapatoare ti-ar fi naivitatea si oricat ai fi dispus sa iei de bune laudele ce ti se aduc din senin, nu se poate sa nu bagi de seama excesul lor. Superlativele aruncate fara sfiala оn obraz au, chiar sincere fiind, un indicibil aer de caricatura. Aici e punctul vulnerabil al cumsecadelui nostru concetatean, оn lipsa de masura. Оnchipuindu-si probabil ca astfel e mai convingator, el pluseaza оn orice оmprejurare, trecand dincolo de limitele masurilor omenesti cu o vinovata usurinta. Judecandu-l dupa ce si cum spune, ai crede nu doar ca umanitatea – al carei etalon ai devenit – reprezinta locul de оntalnire al tuturor calitatilor imaginabile, ci ca ele au atins demult culmile intangibile ale desavarsirii. Un tablou dand pe de laturi de atata roz stimuleaza de la sine spiritul de contradictie, trezeste rezerva, cheama obiectia. Оnsa neprevederea de a-i tempera entuziasmul primeste оndata riposta cuvenita, tradusa оn alte susurari ditirambice, оnca mai mieroase ca precedentele, de te temi, Doamne fereste, sa nu-ti urce intempestiv glicemia.
Esti rauvoitor, domnule! decide un amic la auzul ultimei observatii. Omul e оntr-adevar cumsecade si te pretuieste sincer. Oare? Mai оncape vorba? insista amicul sa-mi adoarma suspiciunile. Sunt cat pe ce sa-i dau dreptate, cand оmi amintesc de o scena petrecuta acum vreo cativa ani, la o оntalnire cu cititorii оntr-un oras din nordul Moldovei, urmata de o masa plina cu de toate. Nu stiu cum, dar la un moment discutia a atins delicata problema a valorilor literare оn viata. S-au dat exemple de glorii nemeritate si de talente ignorate, trecandu-se raspunderea acestor anomalii оn seama criticii. Deodata, omul cumsecade s-a ridicat clatinandu-se оn picioare si a urlat: "Sunteti cu totii niste tampiti! Aveti printre voi un singur scriitor demn de acest nume si va faceti ca nu vedeti evidenta. Daca ati avea bun simt, n-ati deschide gura оn prezenta mea."
Crezand ca glumeste, l-am privit mai atent. Mai sa nu-l recunosc sub оncrancenarea de pe figura. Ochii ne tintuiau cu o rautate de care nu-l credeam оn stare, maxilarele scrasneau оnainte sa elibereze cuvintele si dupa aceea, degetele mainilor i se albisera de оnclestare. A continuat sa mestece insulte оn tacerea mormantala ce se asternuse, pana cand, epuizat de efort, a cazut оn scaun.
Ne-am revazut peste cateva zile, ca si cum nu s-ar fi оntamplat nimic. Chipul i s-a luminat subit, de parca si-ar fi vazut visul cu ochii, mi-a strans mana оn stiuta mana rece si umeda, aproape lipicioasa, si nu i-a mai dat drumul, vrand parca sa eternizeze fericita clipa, iar glasu-i, numai miere, mi-a soptit vibrand de emotie: Cat ma bucur sa va vad!
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1998 (s) | 26 queries | Mysql time :0.067742 (s)

loading...