News Flash:

Dupa ce a luat salariul, a plecat mai devreme cu trei ore de la serviciu cu aprobarea sefului ei

4 Decembrie 2001
630 Vizualizari | 0 Comentarii
Grefiera disparuta pare a fi bine-mersi

•Mai multe persoane au vazut-o prin Iasi •Un taximetrist a transportat-o la un popas turisitic de la marginea orasului

Monica Florea, fosta grefiera la Parchetul de pe langa Judecatorie, cea care a disparut de acasa inca de pe 19 octombrie, a fost vazuta sambata, 1 decembrie, in zona Minerva, din cartierul Alexandru cel Bun. "O colega a sotiei mele i-a spus acesteia ca Monica a urcat intr-un maxi-taxi, de undeva de langa Liceul de Chimie si ca ar fi coborat la Minerva. Pana acum nu ne-a dat nici un semn de viata. Nu stim nimic de ea", ne-a declarat tatal vitreg al Monicai, Dumitru Ailoaie.
Vineri, 19 octombrie, tanara, in varsta de 26 de ani, a luat salariul si a plecat mai devreme cu trei ore de la serviciu cu aprobarea sefului ei, prim-procurorul Corneliu Gheorghita. Unele surse sustin ca grefiera ar fi adoptat aceasta tactica intrucat avea datorii de aproape 5 milioane de lei la jandarmii care pazesc institutia. "In seara respectiva a fost cu un jandarm si a petrecut toata noaptea cu el. A doua zi, cand ne-am intalnit, mi-a spus acest lucru", sustine fostul prieten al grefierei, Dinu Musca.
Acesta a fost si motivul pentru care cei doi s-au despartit. Luni dimineata, Dinu a dorit sa o insoteasca la serviciu, dar Monica i-a spus ca nu mai vrea sa lucreze la Parchet. Au mers impreuna spre casa fetei, au urcat pana la etajul I al blocului 938, din strada Pacurari, moment in care Monica Florea s-a razgandit si a spus ca pleaca si de-acasa. "Nu vroia sa mearga la parinti, intrucat relatiile dintre ei nu erau prea bune. Cred ca i-a fost frica de reactia tatalui, cand ar fi aflat ca a cheltuit toti banii", ne-a declarat Dinu Musca. Tanara a plecat apoi la o prietena din Dancu, Gianina Ciobanu. Marti, 23 octombrie, Dinu a vazut-o cum traversa bulevardul Independentei. "Marti seara am inteles ca ar fi fost condusa de un taximetrist la popasul Stana Poieni. Mai multe nu stiu", a sustinut fostul prieten al Monicai. "Am dus-o ca pe orice client. Nu a fost prima data si nici ultima oara. Am dus-o si in Dancu. O data mi-a spus sa o astept la Parchet, la ora 15, cand termina programul", a declarat taximetristul.
De atunci, a mai fost vazuta prin oras in compania a diferite persoane. "Din cate stiu eu, ar fi impreuna cu un tanar de vreo 19 ani, din zona Minerva", a mai declarat taximetristul.
Alte voci sustin ca fosta grefiera ar fi adapostita de prietena ei, Gianina Ciobanu si ca nu ar intentiona sa se mai intoarca la familia sa. (V.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1412 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020229 (s)

loading...