News Flash:

Dupa mai bine de doi ani de ancheta

8 August 2004
1346 Vizualizari | 0 Comentarii
Calvarul Iulianei Olaru continua din cauza anchetatorilor

•Ieri, procurorul Luminita Merisescu a decis trimiterea in fata judecatorilor ieseni a Iulianei Olaru, fostul director financiar al Spitalului de Neurochirurgie •Toata aceasta ancheta a fost finalizata in doi ani de zile, timp in care ieseanca nu a avut nici o sursa de venit •Procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi a sugerat ieri ca, in cazul unei erori, orice magistrat poate fi pedepsit

Aproximativ doi ani a fost tergiversata anchetarea fostului director economic de la Neurochirurgie, Iuliana Olaru, de catre politisti si procurori, timp in care acest om nu a avut nici o sursa de venit. Intarzierea cu care a fost finalizat acest dosar nu inseamna altceva decat o tortura la care a fost supus fostul director economic, tortura ce nu a avut alt rol, probabil, decat de a permite cuiva sa se razbune. Este inadmisibil ca un om, a carui vina nu a fost inca dovedita, sa fie lasat fara nici o sursa de venit, sub motivatia ca legea trebuie respectata, iar ancheta este dificila. Daca cineva a incalcat legile tarii, acesta trebuie pedepsit, dar de aici pana la a distruge un om, lasandu-l fara posibilitatea de a castiga o bucata de paine doi ani din viata, este drum lung. Cum justifica politistii si procurorul Merisescu intarzierea inadmisibila cu care au finalizat cercetarile in acest dosar, pe care judecatorii ar putea sa-l claseze? Cine ii da inapoi Iulianei Olaru acesti ultimi doi ani din viata, ani de calvar, este intrebarea la care ar trebui sa raspunda cei indreptatiti sa vegheze la respectarea drepturilor omului. Procurorul a intarziat rezultatul anchetei ca sa faca jocurile murdare ale politistilor sau este constient ca trebuie doar sa respecte legea? Probabil ca Iuliana Olaru va mai fi judecata alti doi ani de instanta de judecata, daca nimeni nu intelege ca printre anchetatori sunt si oameni care fac jocurile murdare ale unor grupuri de interese ce nu vor doar sa infunde un om in puscarie, daca acesta nu le-a satisfacut cerintele. Inca o data, se dovedeste ca Politia, impreuna cu o parte a presei, distrug oameni nevinovati. Suntem in 2004 si inca mai exista reminiscente de pe vremea Militiei: daca doi, trei militieni isi pun in cap sa distruga un om, o fac. Probabil comandantul Alexa, impreuna cu procurorul Merisescu, daca ar sta doi ani acasa fara salariu si fara alte venituri, fiind acuzati de presupuse ilegalitati, doar atunci si-ar da seama cum si-au batut joc de Iuliana Olaru. Dar aceasta nu are alta vina decat ca a fost acuzata de un asa-zis doctor Danut Costin, fost consilier municipal din partea PSD, caruia nu a vrut sa-i semneze toate matrapazlacurile.

Dupa mai bine de doi ani de zile, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au reusit, cu greu, sa finalizeze ancheta in ceea ce o priveste pe Iuliana Olaru, fostul director financiar de la Spitalul de Neurochirurgie. Astfel, procurorul Luminita Merisescu, in varsta de 35 de ani, a decis trimiterea in judecata a Iulianei Olaru sub mai multe capete de acuzare (n.r. - fals, instigare la fals), dupa ce aceasta din urma, vreme de doi ani, nu a avut nici o sursa de venit. Intrebata fiind de ce a durat atat de mult ancheta, Merisescu a declarat ca avea in fata un dosar complex. "Doamna Olaru mi-a spus ca nu a avut nici o sursa de venit timp de doi ani, dar, chiar daca a fost suspendata din functia pe care o detinea in Spitalul de Neurochirurgie, nimic nu a impiedicat-o sa incerce sa se angajeze altundeva", a declarat ieri, cu seninatate, procurorul de la sectia civila a Parchetului de pe langa Tribunal. In opinia acesteia, in cazul in care instanta decide in favoarea unui invinuit, orice persoana implicata in sistemul de justitie este pasibila de un mod de pedepsire. "Intotdeauna exista prezumptia de nevinovatie, iar judecatorii vor decide acest lucru, nu eu. Fiecare persoana implicata in sistemul de justitie poate fi pedepsita pentru greselile pe care le comite. Orice om poate gresi", a motivat Luminita Merisescu. Intrebata daca au existat vreun fel de interese pentru solutionarea in acest mod a dosarului, cu o intarziere atat de mare, procurorul Merisescu a negat cu vehementa. "Nu sunt nici un fel de interese, eu mi-am facut datoria", a incheiat procurorul. Magistratul a aratat ca are opt ani de experienta ca procuror, dar si-a motivat solutionarea atat de tarzie a dosarului prin faptul ca acest caz necesita multa atentie, fara a pune in balanta situatia materiala a Iulianei Olaru.

Plimbarea prin instante

Dosarul de la Spitalul de Neurochirurgie s-a aflat pentru o lunga perioada de timp si pe masa politistilor. Politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au declansat o ancheta la Spitalul de Neurochirurgie, unde tap ispasitor s-a vrut a fi Iuliana Olaru. Vreme de doi ani, Iuliana Olaru a asteptat ca politistii si procurorii sa dea o solutie in acest caz. Trebuie mentionat ca, dupa o serie lunga de expertize si contraexpertize, anchetatorii au avut pareri contradictorii. Inspectorii de la Curtea de Conturi au fost cei care, dupa primele verificari efectuate la Neurochirurgie, au concluzionat ca femeia nu putea fi acuzata de delapidare. Ulterior, conducerea spitalului, nemultumita de aceasta decizie, a depus o plangere la Parchetul de pe langa Tribunal. Vreme de doi ani, fostul director financiar contabil a fost nevoit sa stea acasa, fara nici un venit. In urma unei alte expertize contabile, politistii au reinceput cercetarile. Astfel, Olaru a fost cercetata sub acuzatia de delapidare, deoarece, in opinia noii conduceri a spitalului, aceasta ar fi achizitionat mai multe bunuri de la firma Zeppter, nefolositoare, fapt demontat chiar de catre acuzata. Iulianei Olaru i-au mai fost imputate, abuziv, 163 milioane lei pentru o diferenta de curs valutar platita la o comanda pentru instrumentar medical. In acest mod, soarta Iulianei Olaru a ramas pe mesele judecatorilor ieseni, singurii care vor mai putea remedia situatia creata. Probabil ca sunt la moda vendetele iar motivul pentru care a durat atat de mult ancheta la Parchet este ca, probabil, procurorul Merisescu a citit in patru luni de zile doar cate doua randuri pe zi din dosar. In patru luni de zile putea fi citita Enciclopedia Britanica.
Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1278 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014071 (s)