News Flash:

Dupa o iubire ca-n filme a fost acuzat de proxenetism

5 Mai 2007
2279 Vizualizari | 0 Comentarii
• George Victor Popovici, un client fidel al penitenciarului iesean, s-a indragostit in spatele gratiilor de o tanara care se afla si ea in detentie si, dupa o iubire ca-n telenovele, a ajuns sa fie trimis in judecata pentru proxenetism • Din banii obtinuti de concubina sa, Popovici isi intretinea copilul provenit dintr-o relatie anterioara


George Victor Popovici, un client fidel al penitenciarului iesean, s-a indragostit in spatele gratiilor de o tanara care se afla si ea in detentie si, dupa o iubire ca-n telenovele, a ajuns sa fie trimis in judecata pentru proxenetism. Pentru ca nici Adina Ramona Jescu nu a fost o sotie cumsecade, a fost trimisa in judecata pentru prostitutie. Totul a inceput in luna mai a anului 2002, atunci cand Victor Popovici a intalnit-o intamplator pe viitoarea lui iubita, Adina Jescu, chiar in spatele gratiilor. Acum nimeni nu spune daca a fost dragoste la prima vedere sau pur si simplu au hotarat sa fie impreuna din interes, insa cert este ca cei doi s-au mutat impreuna si au dat drumul la o afacere de toata frumusetea.

Au inchiriat un apartament in cartierul Alexandru cel Bun, iar femeia se prostitua pentru a-l intretine pe Victor Popovici, in varsta de 34 de ani si pe baiatul lui dintr-o relatie anterioara. Muncind din greu pe trotuarele din Iasi, femeia castiga aproximativ doua milioane lei (200 RON) pe zi, iar barbatul primea aproape jumatate din acesti bani. Suparata ca din banii munciti de ea concubinul isi intretine copilul, Adina Jescu s-a revoltat si a depus plangere la politie impotriva lui Victor Popovici. In respectiva plangere il acuza ca o obliga sa se prostitueze, o bate, o maltrateaza si ii ia banii. Plangerea a fost facuta in octombrie 2005, si erau reclamate fapte din anul 2003/2004. In acest context, barbatul, care are cazierul plin de alte fapte pentru care a primit condamnari de aproximativ 15 ani de puscarie, a fost trimis ieri in judecata pentru proxenetism. Avand in vedere ca dupa ce femeia a depus plangerea impotriva concubinului, a continuat sa se prostitueze a fost trimisa si ea in judecata pentru prostitutie. Oricum Adina Jescu se afla in topul celor mai amendate prostituate din Iasi, avand cateva zeci de amenzi primite de la politisti.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2889 (s) | 24 queries | Mysql time :0.115908 (s)