News Flash:

Dupa trei ani de cercetari

21 Aprilie 2004
656 Vizualizari | 0 Comentarii
A fost stabilit criminalul lui Avatajitei

•Anchetatorii au stabilit cine este vinovat in cazul omorului savarsit la sfarsitul anului 2001 pe Soseaua Sararie •Gheorghe Stegaru va raspunde in fata judecatorilor pentru savarsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au finalizat, zilele trecute, dosarul privind modul in care a murit, in urma cu aproape trei ani, Danut Constantin Avatajitei. Astfel, anchetatorii l-au gasit pe Gheorghe Stegaru vinovat de comiterea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Desi, initial, s-a considerat ca decesul lui Avatajitei a survenit ca urmare a unei pancreatite, ultimul raport de expertiza medico - legala primit in martie 2004 a aratat ca moartea tanarului de 21 de ani s-a datorat unei leziuni cardiace. Reamintim ca, in urma cu aproape trei ani, politistii ieseni au fost solicitati sa intervina pentru a aplana un scandal izbucnit pe Soseaua Sararie, la nr. 17. In momentul in care au ajuns la fata locului, oamenii legii au gasit pe caldaram corpul neinsufletit al lui Danut Avatajitei. Asa cum au stabilit anchetatorii la acea vreme, victima ar fi mers intr-un bar din oras impreuna cu mai multi cunoscuti. La un moment dat, in localul cu pricina si-au facut aparitia mai multi tineri, printre care se aflau Mihai Cutitaru si Gheorghe Stegaru. Din cauza unor neintelegeri mai vechi, acestia din urma au inceput sa se certe cu Avatajitei, pe motiv ca le-ar fi furat niste geamuri. Dupa ce barmanii din local au aplanat conflictul, tanarul a decis sa plece spre casa, pentru a evita un alt scandal. In momentul in care se pregatea sa intre in casa, Avatajitei a fost ajuns in urma de rivalii sai care, fara a sta pe ganduri, au inceput sa-l loveasca cu picioarele si cu parii pe care-i aveau asupra lor. Ulterior, l-au lasat pe tanar la pamant, in stare de inconstienta. Desi la fata locului si-a facut aparitia in timp util un echipaj al Ambulantei, cadrele medicale nu au putut face altceva decat sa constate decesul victimei. Pe toata perioada cercetarilor, anchetatorii au fost obstructionati in realizarea anchetei de intarzierile nepermis de mari ale medicilor legisti.
(M.H.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2513 (s) | 22 queries | Mysql time :0.114076 (s)