News Flash:

Dus rece pentru fotbalistii ieseni

23 Iulie 2006
948 Vizualizari | 0 Comentarii
•Otelul Galati - Politehnica Iasi 4-1 (2-0), in ultimul amical disputat de fotbalistii ieseni inainte de startul campionatului •Singurul gol al Politehnicii a fost marcat de Ionut Balba, din penalty, in debutul reprizei secunde

Ultimul amical disputat de fotbalistii ieseni inainte de startul campionatului a inceput cu cateva incidente reprobabile intre suporterii celor doua formatii. Astfel, cei doisprezece sustinatori ai Politehnicii Iasi au fost bruscati de cativa suporteri ai Otelului, incidentul degenerand intr-un meleu in toata regula. Pana la urma, singurul care a avut de suferit a fost fotbalistul iesean Dan Iurisniti, care intervenise sa-i desparta pe suporteri, dar a fost lovit si accidentat de un sustinator al galatenilor. In cele din urma, meciul s-a reluat doar dupa interventia energica a celor doi presedinti, Marius Stan si Sorin Boca, dar si a antrenorului Ionut Popa. De altfel, conducerea Otelului Galati, prin vocea presedintelui Marius Stan si a directorului economic Neculai Ciulu, si-a cerut scuze public pentru incidentele reprobabile din startul partidei. "Regretam sincer gestul iresponsabil al unor asa-zisi sustinatori ai nostri si cerem scuze public echipei Politehnica si sustinatorilor sai veniti de la Iasi", a declarat presedintele Otelului Galati, Marius Stan, care inainte de startul meciului s-a retras oficial din cariera de juactor la gruparea de la malul Dunarii. Fara sa fie afectati de aceste incidente, fotbalistii Otelului au reusit sa conduca la pauza cu scorul de 2-0, prin reusitele lui Craciun (min. 23) si Daniel Stan (min. 34). Mai mult decat atat, cu 5 minute inainte de finalul primei reprize, Viorel Tanase a ratat o lovitura de la 11 metri, parata foarte bine de portarul Cristian Branet. Imediat dupa pauza, iesenii au avut o tresarire de orgoliu si au redus din handicap prin reusita din penalty a lui Ionut Balba. Sase minute mai tarziu, gazdele au restabilit diferenta pe tabela de marcaj dupa golul aceluiasi Daniel Stan, care l-a invins pse Branet cu un sut plasat dinafara careului. Scorul a capatat proportii umilitoare in minutul 79, cand Jula a inscris cu un sut superb de la 20 de metri. Aceasta este prima infrangere suferita de fotbalistii ieseni in pauza competitionala, dupa patru victorii si o remiza. Dupa meci, Onut si compania au ramas la Galati, unde astazi dimineata au efectuat un antrenament urmat de refacere la baza Otelul. De altfel, de astazi si pana luni, jucatorii Politehnicii au primit liber dinh partea antrenorului Ionut Popa. Tehnicianul iesean a inceput jocul cu Otelul Galati in urmatoarea componenta: Branet, Buta, Onut, Ciobanu, Bordeanu, Onofras, Gavatorta, Saric, Sfarlea, Balba si Cernoch. Dupa pauza, Popa i-a mai trimis in teren pe urmatorii: Marc, Toma, Bernard, Tincu, Miclea si Palimaru.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1844 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056918 (s)