Sanatate

E bine să doarmă copilul când are febră? Sfaturi prețioase de la medicii pediatri

Publicat: 21 iun. 2022
un copil care doarme și este controlat de febra
Sună la numărul unic de urgență 112 dacă febra crește, iar copilul plânge, nu poate sta liniștit, nu poate fi trezit, pare confuz, nu poate să meargă, respiră greu, are dureri mari de cap, are spasme, nu poate să își miște un membru sau gâtul i-a înțepenit.

Te întrebi dacă e bine să doarmă copilul când are febră? Află, de la medicii pediatri, ce trebuie să faci atunci când cel mic suferă și în ce situații este necesar să iei măsuri urgente.

Febra reprezintă un răspuns natural al organismului în lupta cu infecțiile. De regulă, febra este provocată de o infecție virală, însă poate fi generată și de reacția alergică la anumite medicamente sau la administrarea de vaccinuri.

Temperatura crescută constituie un motiv de îngrijorare, însă nu anunță o problemă severă, dacă ajunge la valori normale în trei sau patru zile.

un copil care are febră și stă în pat
Febra reprezintă un răspuns natural al organismului în lupta cu infecțiile.

E bine să doarmă copilul când are febră?

Febra la copii este unul dintre cele mai dese motive de îngrijorare pentru părinți, constituind unul dintre principalele simptome clinice tratate de medicii pediatri. Un copil are febră în momentul în care temperatura corpului depășește 38 de grade Celsius (rectal), 37,5 de grade Celsius (oral) și 37,2 de grade Celsius (axilar).

Atunci când cel mic are febră, este bine să fie lăsat să doarmă, pentru ca organismul lui să se refacă mai repede. Astfel că, nu îl trezi, dacă vezi că se odihnește, pentru a-i da medicamentele. Mai mult, evită să îl înfofolești, fiindcă straturile de haine groase nu vor lăsa corpul să se răcească prin evaporarea transpirației, radiere și conducție. Recomandat este să alegi un singur strat de îmbrăcăminte.

De asemenea, indicat este să îndepărtezi păturile în exces și să nu încălzești prea mult camera în care se află copilul. Temperatura trebuie menținută la un nivel plăcut, pentru ca cel mic să se simtă confortabil.

Pentru a ajuta copilul să se răcorească, poți să îi faci o baie cu apă călduță. Aceasta diminuează temperatura și îl va ajuta să își revină mai repede. Nu este indicat să freci copilul cu alcool sau să îi faci o baie rece.

Încurajează-l pe cel mic să bea cât mai multe lichide, pentru a împiedica deshidratarea. Foarte bune sunt supele, sucurile naturale, ceaiurile și apa.

o mamă care ia temperatura unui copil
Atunci când cel mic are febră, este bine să fie lăsat să doarmă, pentru ca organismul lui să se refacă mai repede.

Când trebuie contactat medicul pediatru?

Dacă vorbim despre un copil cu vârsta sub un an, este necesar să contactezi medicul pediatru imediat ce febra depășește 38 de grade Celsius (sub 3 luni) sau 39 de grade Celsius (3-12 luni). În cazul unui copil sub doi ani, cere ajutor medical specializat, dacă febra durează mai mult de 24-48 de ore.

Dacă febra durează mai mult de 48-72 de ore în cazul copilului mai mare de doi ani, nu mai sta pe gânduri și mergi cu el la medic.

Totodată, solicită ajutor medical de urgență, dacă temperatura corpului celui mic depășește 40 de grade Celsius, dacă prezintă și alte simptome (tuse, usturime în gât, durere de urechi) care ar putea indica o boală ce necesită tratament, dacă suferă de o problemă de sănătate gravă (boli de inimă, anemie cu celule falciforme, diabet, fibroză cistică, probleme ale sistemului imunitar), dacă a fost vaccinat recent, dacă îi apar pe piele iritații sau vânătăi sau dacă are probleme de urinare.

Sună la numărul unic de urgență 112 dacă febra crește, iar copilul plânge, nu poate sta liniștit, nu poate fi trezit, pare confuz, nu poate să meargă, respiră greu, are dureri mari de cap, are spasme, nu poate să își miște un membru sau gâtul i-a înțepenit.




Adauga un comentariu