News Flash:

"e surprinzator ca un partid atat de mare cum este PSD nu este pe masura de puternic"

20 August 2002
1184 Vizualizari | 0 Comentarii
Demisia prefectului

Indelung speculata si temeinic pusa la cale de oameni care se pricep suficient de bine sa jongleze cu o informatie ca sa scoata sange din ea, demisia de ieri a prefectului Corneliu Rusu Banu pune PSD intr-o postura extrem de delicata. Aceea de a da presei satisfactia ca este intr-adevar a patra putere in stat, in detrimentul partidului de guvernamant care s-a dovedit a fi extrem de vulnerabil daca e calcat pe batatura numita imagine. Spun asta pentru ca, urmarind evolutia evenimentelor care l-au determinat pe prefectul Corneliu Rusu Banu sa-si anunte demisia, nu mi-a trebuit prea mult ca sa-mi dau seama ca a fost efectiv victima unor manareli politice strecurate pe sub masa de oameni politici si de afaceri cunoscuti in unele medii, dar despre care continua sa se vorbeasca in soapta. Prietenii stiu de ce! Ca argument in favoarea acestei afirmatii, sugerez sa se consulte presa locala din ultimele doua saptamani si se va vedea limpede ca, pe de o parte, rromii din Iasi, departe de a fi urgisiti de prefect, sunt, dimpotriva, cei mai aprigi sustinatori ai acestuia. Nu o spunem neaparat noi. E suficient sa se citeasca pulsul dintr-un cotidian local (cel care a pornit intreaga tarasenie cu tiganii), in care se subliniaza negru pe alb ca restrictia a fost exclusiv pentru spitale, nu si pentru alte institutii publice. Cat priveste telefoanele, iarasi, initial a aparut in unele ziare stirea ca "prefectul a lasat sa se inteleaga din context" cum ca telefoanele ziaristilor au fost ascultate, pentru ca o zi mai tarziu sa se consemneze ca "prefectul a declarat" pe sleau ca au fost ascultate. Nu mai intru in amanunte. Voi prezenta insa niste evidente:
1. Inaltul demnitar european acreditat la Bucuresti - Jonathan Scheele - a facut o greseala, ignorand o regula de presa elementara. Cand a fost contactat sa i se ia o declaratie nu a verificat informatia din doua surse. A luat de buna stirea ca prefectul ar fi barat accesul rromilor in institutiile publice. Daca l-ar fi contactat pe Rusu Banu, in prealabil, sa-l intrebe daca a dat vreo dispozitie oficiala discriminatorie fata de rromi, acesta l-ar fi lamurit din doua vorbe si scandalul s-ar fi stins din fasa.
2. De la "a informa" si la "a fi informat" e o diferenta de continut ca de la cer la pamant.
3. "Eamatricularea" lui Corneliu Rusu Banu, in loc sa faca un bine comunitatii tiganesti din Iasi - asa cum isi doreste si Uniunea Europeana - va avea un efect de bumerang. Acestia se simt acum manipulati si vor face galagie, "sport" la care nu am vazut etnie care sa se priceapa mai bine.
4. Asupra probitatii profesionale a prefectului Corneliu Rusu Banu nu are nimeni nimic de comentat. Atat Guvernul, cat si unii adversari politici au cazut de acord ca si-a facut excelent treaba, in special in limpezirea problemelor de fond funciar.
5. Problema succesiunii la scaunul de prefect este extrem de delicata. Este adevarat, primul ministru poate demite cu de la sine putere un prefect, dar ca sa numeasca unul nou ii trebuie girul filialei locale. Or, filiala ieseana il sustine fara rezerve pe actualul prefect demisionar si nu vrea in ruptul capului sa ia in considerare o alta varianta.
Ce-ar mai fi de spus? Doar atat: e surprinzator ca un partid atat de mare cum este PSD nu este pe masura de puternic. Altfel nu-mi explic cum de a fost posibil ca de pe urma unor urzeli, evident, cusute cu ata alba, sa cada un prefect...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014621 (s)