News Flash:

E85, „blindată“ de Politie

8 Iulie 2010
948 Vizualizari | 0 Comentarii
Cea mai circulată si, totodată, cea mai periculoasă sosea din estul Romaniei, DN2-E85 va fi, timp de două luni, supravegheată strasnic de către lucrătorii Politiei Rutiere din toate judetele pe care le traversează, Neamtul nefăcînd exceptie, pe sectorul Secuieni-Tupilati, pe o distantă de aproape 50 de kilometri. Fortele de ordine vor colabora între ele, inclusiv prin amplasarea de radare „în cascadă“. Actiunea a fost programată în programul national initiat de Directia Rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, pentru perioada 1 iulie 30 septembrie, care cuprinde patru drumuri nationale incluse în categoria arterelor de circulatie cu risc rutier major: DN1, DN2, DN6 si DN7. „Activitătile vor avea ca obiectiv două paliere: educativ - preventiv si de impunere a legii – necesitînd prezenta activă în teren a lucrătorilor din serviciile Rutier si Ordine Publică. Rezultatele vor fi analizate zilnic, în vederea stabilirii unor noi sarcini care să conducă la prevenirea accidentelor de circulatie, reducerea consecintelor lor si, de ce nu?, la crearea unui climat de sigurantă în trafic. Toate actiunile vor fi desfăsurate în sistem integrat, prin cooptarea concomitentă în diverse intervale orare si pe diverse tronsoane a politistilor din Neamt, Bacău, Vrancea sau Suceava“, se arată într-un comunicat de presă al politistilor.
(Sursa: Monitorul)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4001 (s) | 22 queries | Mysql time :0.269912 (s)

loading...