Titlurile zilei

Ea este tânăra din Iași cu cele mai multe pătrățele! Ștefana Sandu a uimit cu tupeul din timpul concursurilor. Studenții de la UMF întorc privirea după ea – Foto, Video

Publicat: 23 feb. 2021
Ștefana Sandu, din Iași, are doar 19 ani, dar a devenit campioană mondială la fitness într-un timp record. A intrat pentru prima dată într-o sală de fitness la vârsta de 16 ani. Este legitimată la Clubul Sportiv Municipal și studentă la UMF Iași.

Ștefana Sandu are 19 ani, este din Iași și a devenit campioană mondială la fitness într-un timp record. A intrat pentru prima dată într-o sală de fitness la 16 ani și, peste doar 3 ani, avea să ajungă regina lumii. Ștefana Sandu este legitimată la Clubul Sportiv Municipal și este studentă la UMF Iași

Deși de multe ori finanțarea este zero, tot mai mulți sportivi ieșeni reușesc să se claseze în permanență pe podiumul competițiilor internaționale. Culturismul și fitnessul sunt două sporturi care se practică foarte mult în sălile din Iași. Majoritatea tinerilor intră într-o sală de forță pentru a schimba ceva la corpul lor. Însă unii nu se mulțumesc cu puțin și ajung chiar să participe și la concursuri. Așa a fost și în cazul Ștefanei Sandu, o tânără sportivă cu realizări impresionante la fitness la doar 19 ani. A reușit să ajungă campioană mondială într-un timp record.

Ștefana Sandu a început să facă sală ca să obțină rezultate la alte discipline

Ștefana Sandu a început să practice handbalul la vârsta de 15 ani, atunci când a început studiile la L.P.S (Liceul cu Program Sportiv). Un an mai târziu a intrat pentru prima dată într-o sală de fitness. S-a gândit să facă și sală pentru a face față la handbal, pentru a avea mai multă forță la aruncarea mingii. Însă, patronul sălii Metalmorphose din Iași, Vlad Pihureac, a remarcat-o pe Ștefana și a văzut o viitoare campioană în ea. El a fost cel care a îndrumat-o, însă cele mai mari performanțe le-a realizat după ce s-a legitimat la CSM Iași (Club Sportiv Municipal Iași). După doi ani de antrenamente, tânăra sportivă participă la Campionatul Național de Culturism și Fitness, unde reușește să ajungă pe podium, luând locul doi.

„Prima dată m-am apucat de sală pentru a mă ajuta la handbal, asta se întâmpla la vârsta de 16 ani jumătate. Vlad Pihureac a fost cel care m-a îndrumat spre această cale, m-a văzut că am un genetic bun și m-a întrebat dacă nu aș vrea. Eu m-am documentat despre acest sport și mi-a plăcut foarte mult ce am citit și am zis că asta vreau să fac. Acum sunt legitimată la C.S.M. Iași. De când sunt aici am reușit să am performanțe. Nu mi-aș fi așteptat că voi ajunge aici, dar mi-am autopropus că eu vreau să ajung sus și prin multă muncă am reușit”, a declarat Ștefana Sandu, practicantă de fitness.

Acest sport necesită multe schimbări și este foarte costisitor

Pentru a putea face performanță în fitness, Ștefana Sandu a trebuit să renunțe la handbal și a început să fie foarte atentă la ceea ce mănâncă. Fitnessul este un sport foarte costisitor, pe lângă sala pe care o plătește lună de lună, Ștefana trebuie să-și asigure lunar suplimentele de care are nevoie. Părinții au fost cei care au susținut-o financiar, iar suplimentele au fost asigurate de către clubul CSM. După primul ei concurs din 2018, apetitul pentru competiții a crescut și, în 2019, a participat la 3 campionate importante.

Primul a fost Cupa Mondială de Culturism și Fitness în Cluj, unde s-a clasat pe podium, ocupând locul al treilea. Al doilea concurs din acel an a fost Campionatul Național de Seniori de Culturism și Fitness, desfășurat la Sibiu, unde a luat titlul de campioană. Cu toate că încă era la stadiul de juniori, Ștefana Sandu a reușit să se impună în fața senioarelor. Și, la ultimul turneu din 2019, Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Budapesta, Ștefana Sandu a reușit să devină campioană mondială.

Pandemia de COVID-19, BAC-ul și admiterea la facultate au încurcat-o pe Ștefana în tentativa de a cuceri un nou titlu mondial

Pentru Ștefana Sandu, anul 2020 a fost cel mai greu și încărcat an. Pe lângă pandemia de COVID-19 și starea de urgență care au ținut-o departe de sală, tânăra sportivă a avut de susținut două examene importante. Examenul de Bacalaureat și admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie au pus-o în dificultate. Balneofiziokinetoterapie este profilul pe care și l-a ales, iar visul ei cel mare este să termine facultatea, să-și ia doctoratul și să profeseze în acest domeniu.

Cu toate aceste piedici, în anul 2020 Ștefana a reușit să se claseze pe locul 3 la Campionatul European din Spania și la Campionatul Mondial în Cluj. Tânăra sportivă este hotărâtă ca în anul 2021 să câștige cele două campionate europene și cel mondial la care va participa. Tânăra ieșeancă este și antrenoare de aproximativ un an de zile. Cu palmaresul impresionant atrage atenția pasionaților care caută un antrenor personal. În prezent, Ștefana Sandu antrenează 4 persoane, 3 fete și un băiat .





Comentarii
  • este horor , femeia barbat la cite ,,borcanele” a papat.Asta se pisha ca barbatii , oare cine are curajul s-o futa ca iese cu bataie daca n-o atingi la G.Nu ,nu cred ca o femeie poate arata asa , nu mai are nimic din gingasia si farmecul unei femei ,iar cind vorbeste zici ca este ursul linga tine.Mai tirziu isi va da seama ca si-a distrus trupul si sanatatea pt nimic !

  • merg toti la sala si pamantul sta parloaga. vrei sa faci muschi, ii faci gratis la sapa, coasa, secera, s.a. dai bani pe abonament sala, steroizi, electrolizi, dieta speciala care costa o gramada de bani, s.a. la ce -ti foloseste daca arati ca un cal de tractiune? cine vrei sa te mai ia de barbat daca arati asa ca femeie? Conan Barbarul sau sau Xena, printesa razboinica, asta daca esti pe invers?

  • Iti fute asta un toc de bătaie…. Vorbesti singur. Dupa fatza zici ca face BDSM. Oare s ar combina cu mine sa isi frece lindicul de fatza mea?

  • Vai de capul ei !, doar din statisticile facute stim ca una de asta (si barbatii la fel ) nu au si no sa aiba o viata normala de oameni normali cu o gandire normala , nici vorba de familie traditionala , nici vorba de mama gospodina cu casa si copii ! si da majoritatea lor crapa de la steroizi pana in 50 de ani ori dau in droguri, alcool si depresii dupa cei lasa popularitatea !

  • In 3 ani a ajuns asa cum arata acum? Fara steroizi nu se poate! Cand ii va miji mustata si cand va deveni un bas veritabil, va intelege ce au uitat sa-i spuna domnii antrenori cand i-au dat linguritele cu prafuri. Din pacate pentru ea va fi prea tarziu!

  • Dincolo de orice, e nevoie de munca si sacrificiu ca sa ajungi la un nivel de-asta. Felicitari! Ar trebui sa fim mandri de toti oamenii muncitori care-au ramas in Iasi. Respect si mult succes la antrenat si la urmatoarele concursuri!

Adauga un comentariu