Eveniment-Social

Echipa de la Ateneul Național din Iași, implicată într-o campanie umanitară de donat sânge

Publicat: 21 ian. 2021
Imagine, din față, cu sediul Ateneului Național din Iași după renovare
Actori de la Ateneu, membri ai Corului "Marii Uniri", militari ai Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" și prieteni ai instituției, vor fi prezenți la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge. Campania "Donează și tu pentru viață", inițiată de Ateneul ieșean, are ca scop conștientizarea nevoii acute de sânge care există în spitale. De asemenea, Ateneul Național din Iași a programat și evenimentele săptămânii 18-24 ianuarie 2021

Astăzi, 21 ianuarie 2021, începând cu ora 8:00, actori ai Ateneului Național din Iași, membri ai Corului „Marii Uniri”, militari ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” și prieteni ai instituției vor fi prezenți la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge

Actori de la Ateneu, membri ai Corului „Marii Uniri”, militari ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” și prieteni ai instituției vor fi prezenți la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge. Campania „Donează și tu pentru viață”, inițiată de Ateneul ieșean, are ca scop conștientizarea nevoii acute de sânge care există în spitale. De asemenea, Ateneul Național din Iași a programat și evenimentele săptămânii 18 – 24 ianuarie 2021.

„Mulți dintre membrii Corului «Marii Uniri» sunt donatori constanți, dar am inițiat această campanie pentru a implica, alături de prietenii și colaboratorii noștri, și alte persoane, care doresc să salveze vieți. Sperăm că prin implicarea noastră să aducem la Centrul de Transfuzii Sanguine cât mai mulți donatori”, a declarat Andrei Fermeșanu, dirijorul Corului „Marii Uniri”.

Cei care doresc să se alăture campaniei sunt așteptați la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dărui viață din viața lor.

Evenimentele săptămânii 18 – 24 ianuarie 2021, la Ateneul Național din Iași

Pe de altă parte, Ateneul Național din Iași continuă seria surprizelor pregătite publicului fidel. Astfel, în săptămâna 18 – 24 ianuarie 2021, ieșenii sunt așteptați la comedii romantice, spectacole pentru copii, proiecții de film, iar pe 24 ianuarie, la piesa de teatru „Povestea Unirii”. Spectacolul istoric „Povestea Unirii”, semnat de regizorul Ovidiu Lazăr, este o reconstituire a momentelor premergătoare Unirii Principatelor Române. Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse.

Anul acesta, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului va putea fi văzut un spectacol de teatru unic în țară

Distribuția cuprinde actori societari ai Teatrului Național (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iași, actori profesori ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iași, actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași și actori angajați sau colaboratori ai Ateneului Național din Iași.

„Costume de epocă, melodii celebre, video mapping și alte elemente scenice vor compune o emoție, un spectacol plin de energii pozitive care va rămâne în sufletele și în gândurile spectatorilor pentru multă vreme. Vă așteptăm să ne dați mâna și să devenim frați întru celebrarea vie și adevărată a sufletului românesc de astăzi și din totdeauna!”, a declarat Ovidiu Lazăr.

Biletele pentru spectacole pot fi achiziționate de pe www.ateneuiasi.ro, de la Casa de Bilete a Ateneului sau cu o oră înainte de începerea spectacolului. Prețul unui bilet este de 15 lei la spectacolele pentru copii și 20 de lei la cele pentru adulți.

„A devenit, deja, tradiție ca la Ateneul Național din Iași, în data de 24 ianuarie a fiecărui an, să se joace «Povestea Unirii». Așadar, anul acesta, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Mare de Spectacole «Radu Beligan» a Ateneului veți putea vedea un spectacol de teatru unic în țară”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

Tot pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, în data de 24 ianuarie, începând cu ora 19:00, va putea fi urmărit în regim de live streaming, pe canalul de YouTube al Ateneului, un concert interpretat de Corul „Marii Uniri”, dirijor Andrei Fermeșanu și Corul de Copii al Municipiului Iași, condus de Raluca Zaharia.





Adauga un comentariu