News Flash:

Echipa decimata inaintea meciului cu Otelul

22 Mai 2007
880 Vizualizari | 0 Comentarii
Paul Tincu
• Inaintea meciului cu Otelul Galati, din ultima etapa a campionatului, antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa se plange ca nu poate conta pe 10 jucatori, accidentati sau suspendati • Este vorba despre Ciobanu, Cernoch, Toma, Naidin, Ilie, Miclea si Bernard, toti sapte accidentati, dar si Onut, Mijin sau Tincu, suspendati • Fotbalistii ieseni vor pleca spre Galati astazi, urmand ca dupa banchetul de joi sa intre in vacanta pana pe data de 18 iunie, cand este programata reunirea lotului

Un singur meci mai au de disputat in acest campionat fotbalistii de la Politehnica Iasi, care au castigat un singur punct in ultimele 5 jocuri. In ultimul meci inainte de vacanta, jucatorii pregatiti de antrenorul Ionut Popa vor infrunta, in deplasare, formatia Otelul Galati, revelatia acestei editii de campionat si ocupanta locului 5 in ierarhia interna. Inaintea acestei partide, antrenorul Ionut Popa se plange ca nu poate conta pe 10 jucatori, accidentati sau suspendati. Este vorba despre Ciobanu, Cernoch, Toma, Naidin, Ilie, Miclea si Bernard, toti sapte accidentati, dar si Onut, Mijin sau Tincu, suspendati dupa cartonasele galbene incasate in meciul cu echipa CFR Cluj. "Avem foarte mari probleme de efectiv inaintea jocului de la Galati si nu stiu cum o sa mai alcatuiesc echipa. Ma gandesc deja la un cuplu de fundasi centrali Palimaru - Irinel Ionescu. Imi doresc sa putem incheia si noi cu bine acest campionat, pentru ca numai noi puteam pierde in asemenea mod ultimele jocuri. As vrea sa jucam prost la Galati si sa luam un punct", a declarat Ionut Popa, care a mai spus ca va propune conducerii clubului sa le acorde jucatorilor o prima normala pentru meciul cu Otelul, chiar daca initial fotbalistii aveau promisa o prima la pachet, pentru 5 puncte in ultimele 5 jocuri. Pana acum, Poli a scos un singur punct in patru partide, astfel ca in mod normal iesenii nu ar mai beneficia de prime, decat daca Popa va solicita schimbarea regulamentului de premiere. Pana la urma, din cate se pare, iesenii vor avea cate 200 dolari pentru fiecare punct castigat la Galati. In plus, cum echipa a doua are meci vineri, Popa nu poate conta pe nici un jucator de la Poli II Unirea. "M-am gandit chiar sa folosesc o inovatie, sa folosesc unul dintre cei trei portari pe post de jucator de camp. Daca va fi nevoie, vor merge doar 12-13 jucatori la Galati", a mai spus Popa.

Scuze pentru suporteri

Dupa scenele autentice de K1 de la finalul jocului cu CFR Cluj, antrenorul Ionut Popa si-a cerut scuze ieri suporterilor Politehnicii. "E pentru prima data cand sunt eliminat de pe teren. Recunosc ca am sarit calul si imi cer scuze suporterilor pentru aceasta iesire. Dupa 17 ani de cand sunt antrenor, era momentul sa fiu si eu eliminat o data", a spus Ionut Popa. Tehnicianul iesean si-a pierdut controlul la autogolul inscris de Mijin, acuzandu-l, pe buna dreptate, pe arbitrul Augustus Constantin ca a dictat foarte usor lovitura libera din care clujenii au castigat toate cele trei puncte la Iasi. Popa a inceput sa gesticuleze violent, a sutat cu ura in doua microfoane de fondk, amplasate la marginea terenului si a fost la un pas sa se incaiere cu observatorul de joc, Doru Neagu. Mult mai calm la final, seful bancii tehnice din dealul Copoului si-a dat seama ca a sarit calul si a incercat sa explice ca la faza la care a fost trimis in tribune nu a protestat la vreo decizie a arbitrilor, ci s-a enervat pe jucatorii sai. Partida dintre Otelul Galati si Politehnica Iasi, contand pentru ultima etapa a Ligii I de fotbal este programata miercuri, de la ora 17.00 si va fi arbitrata de aradeanul Ovidiu Hategan, ajutat la cele doua tuse de asistentii Dan Rosu, din Bucuresti si Silviu Crangasu, din Ploiesti, in timp ce Adrian Stanescu, din capitala. Observatorii jocului de la Dunare sunt Mircea Dancu, din Sibiu si Valeriu Ionita, din Bucuresti. Interesant este ca aradeanul Hategan a fost acuzat in urma cu doar o saptamana de conducerea si jucatorii formatiei Pandurii Targu Jiu ca a condus sub influenta bauturilor alcoolice jocul dintre Pandurii si FC Vaslui.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019482 (s)

loading...