News Flash:

Echipa ieseana de baschet s-a indepartat de obiectiv

28 Februarie 2005
1131 Vizualizari | 0 Comentarii
•Echipa de baschet masculin Universitatea Petre Andrei Iasi a pierdut, in deplasare la CSU Atlassib Sibiu, cu scorul de 92-74 si s-a indepartat de locul opt •Iesenii mai au de recuperat cinci puncte fata de echipa de pe locul opt, dar mai au de disputat doua jocuri •Baschetbalistii lui Paveliuc au pierdut meciul in primul sfert, cand au fost spulberati cu scorul de 33-16

Ocuparea unei pozitii calificante in play-off-ul Diviziei A de baschet masculin a devenit un vis pentru formatia de baschet Universitatea Petre Andrei (UPA) Iasi. Invinsa in aceasta etapa, la Sibiu, de CSU Atlassib cu scorul de 92-74, echipa ieseana s-a indepartat de obiectivul stabilit la startul sezonului, avand acum de recuperat cinci puncte fata de formatiile cu sanse la accederea in play-off. In schimb, trupa pregatita de Paul Paveliuc mai are de disputat doua jocuri, ambele pe teren propriu, din care insa iesenii pot obtine maxim trei puncte, meciul cu CSU Assesoft Ploiesti, fiind dinainte pierdut. Pe malul Cibinului, jucatorii ieseni au avut un start dezastruos de meci, dupa primele zece minute scorul fiind favorabil gazdelor, cu 33-16. Invinsi atat de clar in primul sfert, baschetbalistii lui Paveliuc nu au mai avut puterea sa revina pe tabela de marcaj si au pierdut in final jocul cu scorul de 92-74, chiar daca au reusit sa se impuna in sfertul trei, scor 26-22. La sfarsitul partidei, antrenorul Paul Paveliuc a recunoscut superioritatea adversarului din Sibiu, subliniind totodata inconstanta propriilor jucatori. "Cand vom sti sa jucam constant pe durata celor patru sferturi si nu doar bucati de meci, atunci vom putea emite pretentii la castigarea vreunei partide. E greu insa asa, pentru ca am inceput catastrofal la Sibiu si degeaba am mai incercat sa recuperam din sfertul doi. Cred insa ca daca il aveam la dispozitie pe Mitica Anghel, la Pitesti si Sibiu, altfel s-ar fi scris istoria acestor partide", a declarat tehnicianul iesean. Etapa viitoare, baschetbalistii de la UPA vor intalni pe teren propriu formatia Rapid Isover Bucuresti, intr-un duel al formatiilor disperate dupa puncte, care ar putea fi amanat pentru 9 martie, din cauza faptului ca Sala Polivalenta va gazdui un targ la sfarsitul acestei saptamani. In afara meciului de la Sibiu, in runda a saisprezecea a Diviziei A de baschet masculin s-au mai inregistrat rezultatele: Rapid Isover Bucuresti - Poli Carbochim Cluj Napoca 47- 107; BCMUS Arges Pitesti - CSU Forex Brasov 74- 68; Gaz Metan Medias - West Petrom Arad 82- 86; Farul Constanta - Elba Timisoara 97- 74.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1225 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015154 (s)