National

Echipe mixte vor patrula in zonele pentru picnic si in cele turistice de Paste si de 1 Mai

Publicat: 18 apr. 2014
1
Echipe mixte, formate din reprezentanti ai Ministerului Mediului, Garzii de Mediu, Politiei Locale si Jandarmeriei, vor patrula in zonele amenajate pentru activitati de picnic, in zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic si in cele turistice. Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Attila Korodi, a dispus masuri speciale de monitorizare a aplicarii si respectarii Legii picnicului, in perioada sarbatorilor pascale si mini-vacantei de 1 Mai.
De asemenea, administratiile publice locale au fost atentionate cu privire la obligatiile ce decurg din Legea picnicului, referitoare la organizarea zonelor special amenajate pentru activitatile de picnic. In zonele special amenajate, cetatenii trebuie sa respecte mai multe reguli. Acestia trebuie sa pastreze curatenia si sa arunce deseurile doar in containerele special amenajate. Totodata, focul trebuie aprins doar in locurile special amenajate, iar cei care fac focul trebuie sa supravegheze arderea si stingerea jarului dupa incheierea activitatii. 
Totodata, legea prevede folosirea toaletelor ecologice, parcarea autovehiculelor doar in zonele amenajate in acest scop si pastrarea linistii si ordinii publice. De asemenea, cetatenii trebuie sa nu polueze cursurile de apa, sa nu arunce la intamplare tigari, chibrituri sau obiecte aprinse, sa nu spele obiectele folosite la picnic in apele din vecinatatea zonei special amenajate si sa nu distruga amplasamentul sau cadrul natural, potrivit Mediafax.ro.
Tags:




Adauga un comentariu